Coduri galbene și portocalii de instabilitate atmosferică, luni și marți
Meteorologii au emis mai multe alerte cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai mult de jumătate din țară, valabile pe parcursul zilelor de luni și marți.
Cod galben de instabilitate atmosferică
În noaptea de luni spre marţi, 28 iulie, ora 22 – 29 iulie, ora 10, în estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Munteniei, sud-vestul şi nord-vestul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1…2 cm), intensificări ale vântului şi vijelii (rafale în general de 50…70 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp.
Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată
În cursul zilei de marţi, 29 iulie, ora 10 – 29 iulie, ora 22, În județele Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și în zona de munte a județelor Gorj, Hunedoara, Alba, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, vor fi averse importante cantitativ, însoțite de descărcări electrice, vijelii și grindină. În timp scurt sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de 50...60 l/mp.
(Sursa: meteoromania.ro)