Atenţionări meteo cod galben de ploi, grindină şi vijelii. Harta zonelor vizate
Meteorologii au emis luni atenţionare cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică în sudul şi sud-vestul ţării.
În intervalul 13 mai, ora 23.00 – 14 mai, ora 12.00, instabilitatea atmosferica se va accentua în sud-vestul ţării şi în zona deluroasă şi montană din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor cumula local 25 l/mp.
În intervalul 14 mai, ora 12.00 - 15 mai, ora 18.00, instabilitatea atmosferică se va manifesta în cea mai mare parte a ţării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. În regiunile sudice şi sud-vestice, precum şi în zonele de deal şi de munte, ploile vor avea caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 25...30 l/mp şi izolat peste 50...60 l/mp.