ACTUALITATE 28 iunie 2015

Mediatorii, o alternativă benefică la o societate conflictuală

de Mirela Cara Dragu | 770 vizualizări

Corpul Profesional al Mediatorilor din județul Covasna a organizat săptămâna trecută prima conferință de presă prilejuită de alegerile privind organizarea teritorială a mediatorilor care au avut loc în luna mai.

Conducerea CPMJ Covasna a vorbit despre strategia Consiliului de Mediere prin noua organizare la nivel teritorial a mediatorilor, precum și despre medierea ca procedură SAL în condiţiile modificărilor legislative aduse de Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea litigiilor în materie de consum.

Cei prezenți la eveniment au subliniat necesitatea organizării mediatorilor într-un corp profesional unic la nivel de judeţ, pornindu-se de la nevoia obiectivă a acestora de a avea coerenţă şi eficienţă organizatorică, vizibilitate profesională distinctă în raport cu celelalte profesii liberale şi reprezentare instituţională unitară, proces finalizat pentru judeţul Covasna în data de 19 mai, când mediatorii autorizați şi-au ales reprezentanţii prin vot, pentru următorii patru ani. În urma acestor alegeri, Kovács Hajnalka ocupă funcția de preşedinte, vicepreşedinţi fiind Demeter Hajnal şi Imreh Ludovic, în vreme ce Alin-Mădălin Porca a dobândit calitatea de reprezentant pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În cadrul conferinței de presă s-a vorbit totodată și despre cele două proiecte sociale lansate de Consiliul de Mediere, respectiv „România mediază” și „O societate a dialogului”, proiecte naţionale cu impact social prin intermediul cărora mediatorii doresc să aducă schimbări pozitive în viaţa comunităţilor locale, fiind o alternativă benefică la o societate conflictuală.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.