ACTUALITATE 18 noiembrie 2021

Măsuri pentru simplificarea interacţiunii cu contribuabilii la Direcţia Finanţelor Publice Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 771 vizualizări

Direcţia Finanţelor Publice Locale Sfântu Gheorghe a luat o serie de măsuri pentru a simplifica interacţiunea cu contribuabilii, anunţând că aceştia au, printre altele, posibilitatea să încheie actele de vânzare-cumpărare a mijloacelor de transport şi în format electronic şi să solicite certificatele de atestare fiscală prin intermediul unui notar.

Autorităţile locale menţionează că Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a încheiat un protocol de colaborare cu Camera Notarilor Publici Braşov, căreia îi sunt arondaţi notarii din judeţul Covasna, prin urmare certificatele de atestare fiscală pot fi solicitate prin intermediul acestora.

„Începând cu luna noiembrie, certificatele de atestare fiscală emise de Direcţia de Finanţe Publice Municipale pot fi solicitate prin notarul public învestit cu îndeplinirea procedurilor notariale. Drept urmare, nu mai este necesară deplasarea cetăţenilor la sediul Finanţelor în vederea obţinerii certificatului”, precizează autorităţile locale într-un comunicat postat miercuri pe pagina de internet a Primăriei.

Reprezentanţii instituţiei amintesc, totodată, că potrivit Codului fiscal actele de vânzare-cumpărare a mijloacelor de transport se pot încheia şi în format electronic, acestea se comunică tot electronic Finanţelor Locale din localitatea de domiciliu a persoanei care înstrăinează autovehiculul, Finanţelor Locale din localitatea de domiciliu a persoanei care îl cumpără, precum şi Serviciului de Înmatriculări Auto în vederea luării în evidenţă.

În cazul în care contribuabilul nu deţine semnătură electronică, documentul completat şi semnat, respectiv celelalte documente ataşate, pot fi trimise pe adresa de e-mail taxeimpozitelocale@sepsi.ro, sub formă scanată, în fişier format pdf, cu menţiunea „Conform cu originalul”.

„Având în vedere situaţia pandemică actuală şi în vederea eficientizării comunicării documentelor fiscale către cetăţeni, persoanele fizice şi juridice sunt rugate să comunice adresele de e-mail pe care în viitor pot fi trimise orice comunicări din partea instituţiei (...) Cererea poate fi descărcată de pe pagina oficială a Primăriei şi trimisă prin email la adresa taxeimpozitelocale@sepsi.ro ori completată în Biroul de relaţii cu publicul al Finanţelor Locale”, se mai menţionează în comunicat.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.