Mașini parcate regulamentar, avariate într-un accident la Sfântu Gheorghe
Nu au fost victime, doar pagube materiale
Un nou eveniment rutier a fost înregistrat pe străzile din municipiul Sfântu Gheorghe. Mai exact, șoferul unui autoturism, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a avariat alte două mașini parcate regulamentar. Evenimentul rutier a avut loc în zona intersecției străzilor Bulevard Grigore Bălan – 1 Decembrie 1918.
Accidentul a fost anunțat la 112 duminică noaptea, în jurul orelor 23:00.
„A fost vorba despre un bărbat în vârstă de 28 de ani, care a pierdut controlul autovehiculului prin neadaptarea vitezei la condițiile de drum, a derapat și a avariat două mașini parcate regulamentar. Nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe.
Șoferul a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ, mai informează polițiștii.