ACTUALITATE 29 martie 2020

OFICIAL: Mai puține amenzi pentru covăsneni, în ultimele 24 de ore

de Iulia Drăghici - Taraș | 1461 vizualizări

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate sâmbătă s-a ridicat la 85.000 de lei

Cel mai recent bilanț al Prefecturii Covasna în ceea ce privește măsurile din timpul pandemiei de coronavirus arată că numărul persoanelor aflate în carantină se ridică la 108, în vreme ce în izolare la domiciliu sunt alte peste 3300 de persoane. Vestea ceva mai bună este că oamenii legii au dat mai puține amenzi în ultimele 24 de ore, decât în ziua precedentă. Dacă sâmbătă s-au însumat sancțiuni de 162.700 de lei, bilanțul de duminică arată o valoare totală de 85.100 de lei.

În 29.03.2020, la nivelul județului nostru se află  în carantină instituționalizată 108 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 3.302  persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

De la ultimul comunicat, 2 persoane, datorită faptului că prezintă o stare de sănătate bună și au respectat recomandările autorităților, au ieșit din perioada de carantină și 58 de persoane au ieșit din autoizolare”, arată comunicatul de presă al Prefecturii Covasna.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, toate au vizat persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, informează aceeași sursă.

În ultimele 24 de ore, polițiștii covăsneni au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale unor persoane depistate că nu au respectat măsurile dispuse de autorități, valoarea totală a acestor sancțiuni fiind de 79.650 lei. Și jandarmii covăsneni, în ultimele 24 de ore, au aplicat 4 sancțiuni contravenționale unor persoane depistate că nu au respectat măsurile dispuse de autorități, valoarea totală a acestor sancțiuni fiind de 5.500 lei”, transmite Prefectura.

Pe de altă parte, în ultimele 24 ore, „în misiunile MAI pentru combaterea efectelor COVID-19 au fost implicate toate efectivele Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna, Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov și Poliției locale, cu mijloacele de mobilitate de care dispun”, transmit autoritățile.

Printre misiuni se numără: menținerea ordinii publice la unitățile spitalicești/locații carantină, fluidizarea circulației, escortarea convoaielor și a coloanelor auto, misiuni de verificare prin mijloace specifice a respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină (267), auto preluate și conduse spre limita județului (79), persoane preluate și conduse spre limita județului (241), au fost conduse la centrele de carantină 27 de persoane, s-au verificat 2.285 persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor de izolare/carantinare, au fost verificate 382 de locații de carantinare/izolare și au fost verificate un nr. de 29 SC/PFA privind modul de respectare a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență.

Bilanțul din ziua precedentă, de sâmbătă, arăta că la nivelul județului nostru se aflau în carantină instituționalizată 91 de persoane, iar alte 3.118 în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală. În ceea ce privește valoarea amenzilor date pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, aceasta crescuse, de la 115.350 de lei, cât a fost vineri, la 162.700 de lei.

Sursa: Prefectura Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.