ACTUALITATE 26 aprilie 2015

Madrigal și Havasi – două embleme culturale la Zilele Sfântu Gheorghe

de Mirela Cara Dragu | 689 vizualizări

Concert Madrigal aprilie 2015 - 3

Săptămâna culturală care precede cele trei zile de sărbătoare a orașului ce se vor desfășura în weekendul 1-3 mai a început vineri seară la Biserica Krisztus Király din Sfântu Gheorghe, unde s-a aflat și primarul Antal Árpád, care le-a urat „La mulți ani!” celor prezenți la eveniment, precum și întregului oraș, precizând că se simte onorat să deschidă ediția din 2015 a Zilelor Sfântu Gheorghe alături de Corul Naţional de Cameră „Madrigal”, unul dintre cele mai apreciate ansambluri corale din lume.

Concert Madrigal aprilie 2015 - 8

Vocile îngerești ale copiilor din corul „Campanella” al Liceului de Arte din Sfântu Gheorghe au fost primele care au răsunat în impunătoarea clădire a bisericii care a găzduit evenimentele de deschidere a sărbătorii orașului. Acestea au fost urmate de apariția mult așteptatului cor „Madrigal”, care nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru cei mai mulți dintre noi.

Costumați în haine regale, plini de energie și talent, cei 28 de muzicieni reuniți sub bagheta dirijoarei Anna Ungureanu au încântat și impresionat publicul numeros pentru care Biserica Krisztus Király părea neîncăpătoare. Cu o varietate de ritmuri și acorduri, coriștii au interpretat mai multe piese între care „Matona mia cara” – Orlando di Lasso, „Cantate Domino“ – Hans Leo Hassler, „Wolhlauf ihr Gaste” – Erasmus Widmann, „Mă luai” – Tudor Jarda și „Pater noster” – Vytautas Miskinis. La sfârșitul concertului „Madrigal”, aplauzele care păreau că nu se vor mai termina niciodată au fost întrerupte de apariția pe scenă a celor 200 de copii care fac parte din programul Cantus Mundi, lansat recent şi la Sfântu Gheorghe, care au „invadat” biserica și și-au găsit cu greu loc în fața publicului. În ciuda numărului foarte mare de copii, vocile lor s-au armonizat surprinzător și au impresionat publicul care a trăit clipe de neuitat. „Aș vrea să pot descrie în cuvinte ce am simțit ascultând vocile din seara aceasta, dar nu mă simt în stare. Pur și simplu am trăit emoții atât de puternice, că nici acum nu mă simt complet liniștită – ne-a declarat o doamnă prezentă la concertul „Madrigal”.

Concertele de vineri seara au învins în mod evident barierele diferențelor dintre oameni și au făcut dovada faptului că arta, mai exact muzica, unește suflete și că, așa cum a spus reprezentantul asociației „Ecou”, Mădălin Guruianu, în deschiderea concertului, „multiculturalitatea câștigă teren, în ciuda celor care nu cred în valorile ei”.

Havasi Zilele Sfantu Gheorghe aprilie 2015 - 3

Seara de sâmbătă a adus noi clipe de înălțare sufletească pentru locuitorii din Sfântu Gheorghe şi nu numai, care s-au reunit din nou în Biserica Krisztus Király, de data aceasta pentru a asculta ritmurile unice ale celui mai rapid pianist al lumii, Havasi Balázs, care anul trecut a încheiat cu concertul său sărbătoarea Zilelor Sfântu Gheorghe și care este deja cunoscut și foarte iubit de publicul de la noi. „Păstrez în inimă concertul de anul trecut de la Zilele Sfântu Gheorghe. Este o mare onoare să fiu invitat la acest eveniment pentru a doua oară și mă bucur că pot susține acest concert într-o atmosferă intimă, de familie. Sper ca și publicul să se simtă la fel de bine. Pentru mine e o mare bucurie să văd că un pian poate aduna atâția oameni la un loca fost mesajul transmis de Havasi pentru publicul adunat în biserica gazdă.

Măiestria cu care muzicianul s-a „jucat” la clapele pianului a împins spre exaltare publicul, care a răsplătit din plin cu aplauze fiecare melodie. Reputația artistului s-a confirmat o dată în plus în fața mulțimii oamenilor înghesuiți pe trepte, pe scaune sau în picioare, care păreau să nu se mai sature de a asculta melodioasele acorduri ce pot face și cel mai împietrit suflet să vibreze. „L-am descoperit pe Havasi anul trecut, la Zilele Sfântu Gheorghe. Deși nu sunt mare amatoare de pian, am ascultat de zeci de ori melodiile lui după ce a cântat la noi. Sunt foarte fericită că am venit și anul acesta și chiar mi-a plăcut mai mult că s-a ținut în biserică acest concert. A fost mai intim – ne-a spus o tânără participantă la concert.

Havasi Zilele Sfantu Gheorghe aprilie 2015 - 6

Seara evenimentelor culturale de sâmbătă s-a încheiat pe ritmuri de jazz la Backstage Club, unde s-a desfășurat evenimentul „Saint George Jazz Night”. Iubitorii acestui gen de muzică au avut prilejul de a se întâlni cu Session Jazz band, Snaps Vocal Band și Cserkész Jimmy și Luiza Zan.

În cursul săptămânii care tocmai începe, iubitorii de cultură se vor putea delecta cu întâlniri cu scriitori, proiecții cinematografie recente, expoziții de artă, teatru de păpuși și multe alte concerte atractive.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.