ACTUALITATE 12 iunie 2016

Luni, concert cu Mr. Blues al României la Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 866 vizualizări

Mr. Blues al României, AG Weinberger, va susţine luni, 13 iunie, concertul Gringo de România, de la ora 19 la Casa orășenească de Cultură din Covasna.

„Deţinătorul celor 7 selecţii pentru nominalizare la Premiile Grammy, cel ce a introdus muzica Blues cântată live în România, decorat cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler (2011), AG Weinberger vă propune o sesiune muzicală excepţională, o seară de blues şi jazz în spiritul celor mai cuceritoare piese ce au făcut deliciul secolului XX. Considerat de către critici Mr. Blues al României, iar de către B.B. King „un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”, el îşi continuă misiunea sa cu acelaşi zel, cu aceeaşi pasiune şi credință pentru a impune muzica bună în viaţa culturală din România. Anul acesta, concertele sale poartă titlul generic Gringo de România, iar piesele aduse în faţa publicului stau sub semnul celor de colecţie, rar auzite, o selecţie unică de bijuterii muzicale, pe care în România doar AG Weinberger le cântă”, scrie într-un comunicat de presă trimis de organizatori.

Potrivit organizatorilor, biletele pot fi achiziţionate de la agenţia de bilete din staţiunea Covasna – str. 1 Decembrie 1918 nr.1. Informații şi rezervări la tel. 0267 340 394 sau 0762 674 516, culturacv@gmail.com, https://www.facebook.com/coccovasna.muvhaz.

Evenimentul este organizat sub egida Casei Orășenești de Cultură din Covasna.

AGW Covasna 13 iunie FB RO

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.