ACTUALITATE 9 iulie 2024

Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, finalizate în proporţie de peste 80%

de Agerpres | 2786 vizualizări

Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, a cărei construcţie a început în urmă cu aproape doi ani, au fost realizate în proporţie de peste 80%, fiind în curs de finalizare şi cele trei pasaje peste calea ferată şi peste Râul Olt, precum şi cele patru sensuri giratorii, informează autorităţile locale.

Viitoarea şosea de centură, care va avea o lungime de 11,56 kilometri, se va desprinde din DN12 spre Miercurea Ciuc, înainte de localitatea Coşeni şi va reintra pe acest drum în partea de nord a municipiului, la ieşirea spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.

„Centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe este finalizată în proporţie de peste 80%. Lucrările de construcţie la toate cele trei pasaje sunt aproape de finalizare: betonarea podului peste râul Olt a fost finalizată, urmează asfaltarea; la pasajul suprateran de lângă Parcul industrial au fost aşezate plăcile de beton, iar betonarea este acum în curs; elementele prefabricate din beton sunt în curs de amplasare pe pasajul dinspre Chilieni. Lucrările sunt în grafic, iar construcţia celor patru sensuri giratorii de pe centură va fi finalizată în curând”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Sfântu Gheorghe.

Termenul de finalizare a lucrărilor avansat de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRPD) Braşov este luna august a.c.

Investiţia se cifrează la aproape 300 de milioane de lei şi este finanţată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a precizat că în oraş intră lunar peste 500.000 de maşini, iar viitoarea şosea de centură va devia circa 20% din trafic.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.