ACTUALITATE Acum 4 ore, 47 minute

Lucrările de extindere a reţelelor de apă şi canalizare finanţate prin PNRR în judeţul Covasna, peste grafic

de Agerpres | 119 vizualizări

Lucrările de extindere a reţelelor de apă potabilă şi canalizare din judeţul Covasna, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), depăşesc graficul de execuţie stabilit iniţial, a anunţat, joi, operatorul regional HYDROKOV SA.

Directorul general al companiei, Kozsokár Attila, a declarat că proiectele vizează extinderea reţelelor de apă şi canalizare în staţiunea Covasna, precum şi din localităţile Târgu Secuiesc, Ghelinţa şi Ojdula şi trebuie finalizate până în prima jumătate a anului 2026.

„Lucrările trebuie finalizate până la 30 iunie 2026, altfel vom pierde finanţarea. Avansul lucrărilor este vizibil în zona Târgu Secuiesc, unde deja în luna iulie reţeaua de canalizare era finalizată în proporţie de 10%, iar cea de apă potabilă în proporţie de 15%. În Covasna, unde lucrările trebuie finalizate până în mai 2026, extinderea reţelei de apă potabilă a fost realizată în proporţie de 60%, iar extinderea celei de canalizare în proporţie de 15%, ceea ce reprezintă un rezultat excelent. Specialiştii HYDROKOV estimează că, în acest ritm, nu vor fi probleme cu respectarea termenelor”, a declarat Kozsokár Attila, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

În oraşul Covasna, proiectul prevede extinderea reţelei de distribuţie a apei potabile cu aproape 6 km, din care s-au realizat peste 4 km şi a reţelei de canalizare cu peste 6 km, din care s-au realizat aproape 2,7 km. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 16,7 milioane lei cu TVA, din care peste 11 milioane lei reprezintă suma eligibilă.

Valoarea totală a lucrărilor din zona Târgu Secuiesc se ridică la aproximativ 59,9 milioane lei cu TVA, din care 49,4 milioane lei sunt eligibili pentru finanţare. Proiectul prevede extinderea reţelei de canalizare din Ojdula cu peste 16,6 km, din care s-au realizat peste 2,7 km şi a conductelor de refulare între Ojdula - Târgu Secuiesc şi Ghelinţa - Târgu Secuiesc cu peste 16,7 km, din care s-au realizat peste 2,6 km. Reţeaua de canalizare din Ghelinţa urmează să fie extinsă cu peste 18,7 km, iar cea din Târgu Secuiesc cu 670 de metri.

„Ceea ce mă preocupă în acest moment este viteza cu care Ministerul va vira banii. Deocamdată, am preluat noi responsabilitatea plăţilor după încheierea fiecărei etape, pentru că nu le putem cere constructorilor să aştepte cu lunile, altfel, cel mai probabil, lucrările s-ar opri. Sper ca fondurile să vină cât mai repede, fiindcă şi resursele noastre sunt limitate”, a adăugat directorul general al HYDROKOV.

Sursa foto: HYDROKOV SA

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.