Loteria bonurilor fiscale, runda a doua. Bonurile de 135 de lei, din 23 mai, sunt câștigătoare
A doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale a fost organizată duminică, pentru bonurile emise în perioada 29 martie – 31 mai, fondul de premiere, de un milion de lei, urmând să fie împărţit între cel mult 100 de câştigători.
Astfel, bonurile fiscale de 135 lei din 23 mai sunt câştigătoare la prima etapă a Loteriei bonurilor, urmând să participe la o nouă extragere dacă vor exista mai mult de 100 astfel de bonuri.
Persoanele care deţin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 23 mai, cu valori între 135,00 lei şi 135,99 lei, se pot prezenta în următoarele 30 de zile la unităţile ANAF, cu bonurile în original şi o copie a actului de identitate.
Fondul de premiere, de un milion de lei, va fi împărţit între cel mult 100 de câştigători.
La a doua extragere pentru loteria bonurilor fiscale, organizată duminică, după cea din 13 aprilie, valoarea bonurilor fiscale câştigătoare, de 135 lei, a fost stabilită printr-o extragere în trei etape: o bilă pentru luna emiterii bonului – cifra 5, o bilă pentru ziua emiterii bonului – numărul 23, urmate de ultima etapă, cu trei bile reprezentând valoarea bonului – cifrele 1, 3 şi 5.
Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care se înscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.
În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1.000.000 lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.
Pentru prima loteria a bonurilor fiscale, organizată