Locuri în plus pentru cei mai mici locuitori: au început construcțiile la o nouă creșă din Sfântu Gheorghe
Sfântu Gheorghe face un pas important pentru familiile tinere. Primăria a anunțat că a început construcția creșei de pe strada Nicolae Iorga, nr. 24, în apropierea Jandarmeriei. Contractul are o valoare de 11,6 milioane de lei (cu TVA), din care contribuția proprie a orașului este de 332.960 lei, iar termenul de finalizare este septembrie 2026.
Lucrările vor fi executate de firma ICCO, din Brașov. Deși inițial s-a dorit o clădire mai mare, pentru 110 copii, amplasamentul ales nu a permis acest lucru.
„Vreau să fac anunțul că au început lucrările la noua creșă a orașului. Este o investiție fericită din perspectiva noastră, pentru că aportul propriu este foarte redus. Constructorul deja este la fața locului. Este o creșă pentru 70 de copii. Termenul este de un an. Deci dacă constructorul se mișcă bine, s-ar putea să finalizeze până la începutul anului școlar viitor”, a spus, în cadrul conferinței de presă de joi, primarul Antal Árpád.
Faptul că orașul investește în locuri pentru cei mai mici dintre locuitori nu este doar o chestiune de infrastructură. Dacă în 2008 doar 46 de copii erau înscriși la creșă, astăzi numărul a ajuns la 380.
Edilul a precizat că din 2015 a pus un accent mai mare pe acest domeniu, tocmai pentru că accesul la creșe ajută părinții, în special mamele, să fie mai independente.
„Asta cred că este cea mai importantă investiție, pentru că practic ajuți în primul rând mamele să devină mai autonome. Dacă vor să se întoarcă la muncă, chiar și cu program redus, au această posibilitate și știu și că au copilul în siguranță. Și pentru economie e important. Nu e același lucru să stea acasă mama și să ia doar ajutor de creștere a copilului sau să lucreze și să producă pentru țară”, a mai spus primarul.
În martie 2024, la Târgu Secuiesc a fost inaugurată cea mai nouă creșă din județ, construită prin același program. Investiția, de aproximativ 3 milioane de euro, a fost finalizată într-un un an, în curtea Liceului „Gábor Áron”.
În aceeași conferință de presă, Antal Árpád a prezentat un bilanț al investițiilor în educație, pe care le-a numit „istorice” pentru oraș. În total, peste 100 de milioane de euro au fost atrași pentru infrastructura școlară, prin programe precum PNRR, POR, PNDL, CNI și altele.
Printre investițiile din bugetul propriu se numără grădinița de pe strada Borvíz (10 milioane lei), o investiție care nu a beneficiat de nicio finanțare externă, dar care este finalizată. Din acest an școlar, aici învață copiii de la grădinița Waldorf, grupele cu predare în limba maghiară. Grupele cu predare în limba română au rămas în grădinița Gulliver, din cartierul Simeria.
Pe lângă asta, municipalitatea a mai alocat 1,1 milioane de lei pentru închirierea containerelor modulare în care învață elevii de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.