ACTUALITATE 30 august 2022

Creșa construită de CNI la Sfântu Gheorghe va fi medie, nu mare

de Iulia Drăghici - Taraș | 972 vizualizări

Creșa care va fi construită la Sfântu Gheorghe, în zona străzii Nicolae Iorga, prin Compania Națională de Investiții (CNI) va fi de mărime medie, nu mare, cum s-a dorit inițial. Astfel, aceasta va putea găzdui 70 de copii, în loc de 110. Motivul schimbării este dat de amplasamentul ales pentru investiție. 

Decizia modificării cererii de finanțare a fost adoptată de aleșii locali joi, într-o ședință de Consiliu Local. 

Este o intenție mai veche a noastră, de a construi o creșă. Am și predat acest teren, însă am constatat că există un drept de superficie pe acesta și trebuie să renunțăm la o creșă mare și vom preda 5.849 mp din teren, care nu are nici un fel de sarcini, unde se poate construi o creșă medie, care va putea găzdui 70 de copii, în șapte grupe”, a spus, în prezentarea proiectului de hotărâre adoptat în ședința din 25 august, viceprimarul Tóth-Birtan Csaba. 

Noi am solicitat creșă mare și am oferit tot amplasamentul, dar, din cauza acestei rețele de electricitate care trece pe acolo, au spus că trebuie să fie fără sarcini în cartea funciară. E sigură finanțarea, numai că a trebuit să schimbăm suprafața. Acum mergem pe creșă medie, care are necesarul de teren mai mic decât o creșă mare, și ne încadrăm. (...) CNI are niște proiecte tip, deci noi nu trebuie să aprobăm sume sau indicatori tehnico-economici. (...) Noi trebuie să asigurăm racordările la utilități din fonduri proprii”, a mai explicat, pentru Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro, edilul. 

Pe lângă creșa din zona Nicolae Iorga, autoritățile din reședința de județ precizau vara trecută că astfel de investiții vor avea loc și în cartierul Simeria și la Câmpu Frumos. 

Din 2021, numărul grupelor de ante-preșcolari disponibile la Sfântu Gheorghe a crescut de la 14 la 16, iar autoritățile și-au anunțat intenția ca în fiecare an să fie majorată capacitatea creșelor.

Promisiuni sunt că, prin intermediul finanțării CNI, se vor mai construi și o grădiniţă şi un nou patinoar. 

Cea mai mare investiție de până acum derulată la nivelul municipiului Sfântu Gheorghe prin Compania Națională de Investiții este Arena Sepsi, sala polivalentă cu o capacitate maximă de 3.000 de locuri în tribune. Valoarea investiției s-a cifrat la peste 19 milioane de euro. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.