ACTUALITATE 15 mai 2017

Locul I pentru formația de dansuri „Mlădițe Românești” la un concurs internațional

de Iulia Drăghici - Taraș | 3960 vizualizări

Formația de dansuri populare „Mlădițe Românești” a Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului a obținut locul I la Festivalul Internațional de Folclor pentru copii și tineret „Așa-i jocul pe la noi”, desfășurat în perioada 12–14 mai la Arad. Performanța este cu atât mai importantă cu cât, spune instructoarea Rodica Boieru, mai bine de jumătate din cei 24 de dansatori ai formației întorsurene care au urcat pe scenă la a XXIII-a ediție a festivalului de la Arad sunt începători.

„Am lucrat ceva până am ajuns la această performanță, mai avem foarte mult de lucrat, dar suntem pe drumul cel bun. Mă bucur că suntem mulți și sper să le intre tuturor «virusul» dansului bine de tot. Fiecare prestație artistică pe scenă a copiilor este o satisfacție, iar faptul că mai și câștigăm reprezintă o imensă bucurie. Acești copii depun efort, sunt perseverenți, își doresc rezultate bune, dar mai ales le place să danseze. Pentru noi e suficient că le place, pentru că în acest fel știm că avem pe cine să ne bazăm și că avem cui să transmitem mai departe tradiția și dansul popular. Suntem mândri că am reușit un rezultat foarte bun la un festival atât de important cu o formație mai puțin experimentată, care abia acum intră în «pâine»”, ne-a declarat instructoarea de dans a Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului, profesoara Rodica Boieru.

Dansatorii din zona Buzaielor vor lua parte la doborârea unui record mondial

Programul dansatorilor din zona Buzaielor se anunță unul încărcat pentru perioada care urmează, iar unul dintre cele mai importante evenimente la care „Mlădițe Românești” va lua parte este Concursul Național pentru copii „Călușul românesc” de la Slatina, organizat în perioada 6–10 iunie.

Organizatorii evenimentului își propun ca anul acesta să stabilească un record mondial cu dansul călușului oltenesc. Peste 1.200 de participanți, printre care și cei din zona Buzaielor, vor dansa simultan, într-un mod organizat, pe unul din bulevardele localității Slatina.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.