Localnicii din Barcani acuză poliţiştii că au intervenit în forţă la o razie
Mai mulţi cetăţeni din localitatea Barcani susţin că au fost agresaţi fizic şi verbal în timpul unei razii efectuate de forţele de ordine, însă poliţia neagă acest lucru.
Oamenii spun că „mascaţii” au descins miercuri în cartierul romilor din Barcani, iar în urma intervenţiei acestora trei persoane au fost transportate cu ambulanţa SMURD la spital.
„Au venit cu noaptea în cap, ne-au scos din case dezbrăcaţi în zăpadă, copii, femei, n-a contat, ne-au bătut, ne-au înjurat. Cum să depunem plângere la poliţie dacă poliţiştii ne-au bătut?”, a declarat Dan Olescu, unul dintre membrii acestei comunităţi.
O altă persoană a spus că joi trei dintre persoanele agresate au solicitat intervenţia SMURD şi au fost transportate la Spitalul din Întorsura Buzăului pentru îngrijiri medicale, lucru confirmat de reprezentanţii acestui serviciu.
„A văzut toată lumea ce s-a întâmplat, i-am văzut şi eu pe câţiva băieţi bătuţi (...) Să ne înţelegem, eu nu am nimic împotriva acestor razii. Să se facă, foarte bine, dar nu aşa, să nu se facă abuzuri şi să nu se încalce drepturile omului. Puteau să vină frumos să-i strige la poartă, să le prezinte mandatul, să intre civilizat, nu să spargă uşi şi geamuri, să-i agreseze. S-au purtat de parcă aveau de-a face cu traficanţi de arme, de droguri sau de carne vie şi au găsit nişte lemne furate şi nişte mărunţişuri”, a declarat Alexandru Giuglea, un localnic din Barcani.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna neagă acuzaţiile aduse, arătând că în timpul acţiunii „nu s-a folosit forţa şi nici mijloacele din dotare”.
Potrivit unui comunicat de presă remis joi, poliţişti de la Serviciul de Ordine Publică, de la Serviciul Investigaţii Criminale, de la Poliţia Oraşului Întorsura Buzăului, de la Secţia 5 Poliţie Rurală şi postul de poliţie Barcani, împreună cu jandarmii şi reprezentanţi ai ocoalelor silvice, au executat miercuri, între orele 5.00 şi 13.00, o razie în zona teritorială a comunei Barcani, în urma căreia au aplicat 38 de sancţiuni, majoritatea pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru contravenţii silvice. De asemenea, au condus la sediul poliţiei pentru cercetări un număr de 71 de persoane şi au confiscat 5 fierăstraie mecanice, 11 topoare, un cuţit, 8 metri cubi de material lemnos şi 10 litri de alcool în valoare totală de 4.600 lei.
În comunicat se menţionează că 'în timpul acţiunii efectivele angrenate nu au folosit forţa şi mijloacele din dotare pentru realizarea măsurilor poliţieneşti'.
Primarul comunei Barcani, Gheorghe Marin, spune că nu ştie nimic despre acest incident şi că nu poate să creadă că forţele de ordine ar fi agresat oamenii.