ACTUALITATE 11 februarie 2010

Leineweber Sfântu-Gheorghe s-a transformat în investiţie 100% autohtonă

de Covasna Media | 963 vizualizări

Firma-mamă a societăţii germane Leineweber a vândut fabrica din Sfântu Gheorghe către managerul acesteia, Keresztes Zoltán. Decizia, considerată a fi o premieră pentru evoluţia investiţiilor străine şi a managementului acestora în judeţul Covasna, a fost luată pe baza conjuncturii create de criza economică şi financiară care a afectat anul 2009.

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna a anunţat că cei din Germania au decis, în decembrie 2009, vânzarea companiei cu activele şi pasivele sale, creditând, pe termen lung, rambursarea datoriilor generate de investiţia realizată, datorii pe care noul proprietar, managerul Keresztes Zoltán, va trebui apoi să le ramburseze. Astfel, Keresztes Zoltan a devenit asociat unic al societăţii Leineweber Ro SRL. Compania-mamă din Germania va livra în continuare materie primă şi va asigura desfacerea produselor fabricate la Sfântu Gheorghe.

„Preluarea companiei de manager constituie, din punctul de vedere al CCI Covasna, în primul rând un act de credibilitate şi de recunoaştere a performanţelor manageriale, dar, în acelaşi timp, o mare provocare”, a arătat preşedintele CCI Covasna, Herma Rosner.

580 de angajaţi

Leineweber are în prezent 580 de angajaţi, contracte încheiate pentru 2010 şi, potrivit lui Keresztes Zoltan, provocarea căreia trebuie să îi facă faţă reprezintă creşterea performanţelor în ceea ce priveşte managementul costurilor, management care nu are în vedere reducerea numărului de salariaţi ci organizarea producţiei astfel încât cele opt ore de muncă zilnice să fie integral folosite în mod productiv, existând o monitorizare la minut a producţiei, pe fiecare salariat.

700.000 de pantaloni annual

Leineweber este înscrisă la Registrul Comerţului cu un asociat unic - Keresztes Zoltán, având capital privat autohton. Aportul la capital consemnat este de 551.692,65 RON, echivalentul a 204.204,50 USD.

Fabrica Leineweber a fost deschisă la Sfântu Gheorghe în anul 2001 şi reprezintă o investiţie de referinţă: 13.000 mp suprafaţă construită, din care 8.000 mp hală de producţie pentru pantaloni care poartă brandul de calitate superioară Brax. În 2009, fabrica a realizat în sistem lohn 700.000 de pantaloni, exclusiv pentru export.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.