ACTUALITATE 26 iunie 2016

Leca Băncilă şi Ştefan Platon au revenit la conducerea Întorsurii Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1175 vizualizări

Primarul Leca Băncilă și viceprimarul Ștefan Platon se întorc de luni la conducerea oraşului Întorsura Buzăului. Vineri, 24 iunie, a avut loc ședința de constituire a noului Consiliu Local, unde reprezentanții întorsurenilor au depus jurământul de învestire, au ales viceprimarul și s-au organizat în comisii speciale. La eveniment a luat parte și prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.

După ce cu o lună înainte de alegeri, primarul orașului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, și viceprimarul Ștefan Platon au fost înlăturați din funcțiile lor, potrivit unei hotărâri a prefectului motivată de trecerea aleșilor în alte partide decât cele în care câștigaseră mandatele, aceștia s-au întors, în mod oficial, la conducerea orașului din zona Buzaielor, datorită votului pe care cetăţenii l-au exprimat la alegerile locale din 5 iunie.

„Le mulţumesc cetăţenilor şi le promit că împreună vom face lucruri deosebite în aceşti patru ani. De luni uşa mea este deschisă pentru toată lumea. Indiferent că vin cu veşti bune sau cu veşti rele, întorsurenii sunt oaspeţii mei dragi”, a spus primarul reales Leca Băncilă, care a mai punctat: „Avem mult de lucru. Trebuie să realizăm unitatea noului Consiliu Local, să reuşim să îi atragem pe consilieri către proiectele noastre, să şi le asume şi să înţeleagă că sunt benefice pentru cetăţeni. Acestea sunt gândurile cu care pornim la drum”.

Edilul a mai precizat că, deşi ideologic vorbind sunt cinci puncte de vedere (ALDE, PSD, PNL, UNPR şi un independent), Consiliul Local întorsurean, format din 15 membri, trebuie să aibă un singur interes: „interesul public al cetăţeanului din Întorsura Buzăului. Cu înţelepciune şi cu abnegaţie putem sluji cetăţeanul cu mult efort şi cu eficienţă. Perioada aceasta este fundamentală pentru ceea ce înseamnă accesarea de fonduri europene. Dacă depunem efort, putem să aducem investiţii de zeci de milioane de euro pentru comunitatea noastră”.

„Sper ca întorsurenii să aibă parte de autorităţi nou alese care să poată să le îndeplinească dorinţele, legitime de altfel, pe care le aşteaptă de la Consiliul Local, respectiv primar, legate de infrastructură şi legate de tot ceea ce înseamnă viaţă publică. Consider că au toate şansele să aibă parte de aşa ceva”, a spus vineri prefectul Sebastian Cucu.

Viceprimarul Ştefan Platon, reales de consilierii întorsureni

Ştefan Platon a obţinut funcţia de viceprimar al Întorsurii Buzăului, după ce a fost votat de 11 din cei 15 consilieri, la şedinţa de constituire organizată vineri. Celelalte patru voturi au mers către Anca Băilă, consilierul din partea PNL.

„Întorsurenii sunt nişte cetăţeni adevăraţi, harnici, pe care îi iubesc. Sper să mă înţeleagă chiar şi cei care nu m-au dorit în această funcţie. Indiferent de votul pe care l-au exprimat la aceste alegeri, cetăţenii pot să aibă încredere în mine. Am experienţă, cunosc bine problemele întorsurenilor şi am ajuns să îi cunosc aproape pe fiecare în parte”, a spus viceprimarul reales, care a mai precizat: „Trebuie să ne continuăm proiectele pe care le avem în derulare. Sunt proiecte grele, care din păcate în această perioadă au stagnat. Avem o listă largă cu probleme pe care nu le-am putut rezolva în mandatul trecut şi avem obligaţia să le ducem la capăt şi să le rezolvăm”.

Priorităţi ale administraţiei publice întorsurene

În ceea ce priveşte priorităţile, Leca Băncilă a precizat că proiectul care necesită atenţia imediată a autorităţilor este cel de asfaltare. În prezent, doar 40% din proiect este finalizat. „Trebuie să finalizăm asfaltările şi proiectul de apă şi canalizare. Avem finalizate în jur de 40% din străzi, dar sunt pregătite aproape toate străzile, ceea ce înseamnă că în două săptămâni s-ar putea pune covor asfaltic, fapt care ne va apropia de 90%. Sunt două străzi incluse în această etapă de asfaltare pe care nu putem încă să intervenim, pentru că nu sunt finalizate lucrările de apă şi canal: Dumbravei şi Campingului 1. Până la sfârşitul anului şi aceste două străzi vor fi asfaltate”, a declarat Leca Băncilă.

Lista de priorităţi ale administraţiei întorsurene continuă cu alte proiecte, aflate deja în ministere. „Avem câteva proiecte care stau prin ministere, aşteptând numai simple avize, pe care le vom rezolva rapid. Avem proiecte depuse pentru reabilitarea a trei unităţi de învăţământ: Grădiniţa cu program prelungit din Întorsura Buzăului, Şcoala din Brădet şi Grădiniţa din Floroaia Mică, reabilitarea unei săli de sport, reabilitarea podului din zona Camping de peste râul Buzău şi proiectul care vizează faza a doua a procesului de asfaltare. Cu acestea trebuie să ne mişcăm cât de repede putem”, a mai spus primarul.

Aleşii votaţi în 5 iunie şi-au preluat mandatele

Potrivit prefectului Sebastian Cucu, termenul limită de constituire a Consiliilor Locale a fost sâmbătă, 25 iunie. Astfel, de luni toţi aleşii locali şi judeţeni votaţi în 5 iunie îşi preiau mandatele şi încep, în mod oficial, munca.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.