La volan în comă alcoolică
În urma accidentului au fost răniţi şi 3 copii aflaţi în maşină
Un bărbat de 48 de ani a codus beat dinspre Târgu Secuiesc spre Miercurea Ciuc, iar în dreptul localităţii Sânzieni a pierdut controlul volanului, intrând cu maşina într-un gard de piatră de pe marginea drumului şi apoi ricoşând pe partea carosabilă.
În urma impactului, atât şoferul cât şi cei trei pasageri minori (doi de 15 ani şi unul de 14 ani) aflaţi în autoturism au suferit răni uşoare. Băiatul de 14 ani a rămas internat în Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc pentru a fi supravegheat medical.
Şoferul de 48 de ani a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind de 1,38 mg/litru alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă că în sânge avea o cantitate aproape dublă, o alcoolemie mai mare de 2,2 în sânge provoacând de cele mai multe ori comă alcoolică.
Conducătorul auto a fost dus la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul este în continuare cercetat de poliţiştii din Târgu Secuiesc sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumuri publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Purtătorul de cuvânt al Inspetoratului Judeţean de Poliţie (IPJ), Dumitru Ungureanu, atrage atenţia asupra acestor cazuri deoarece se pot întâmpla lucruri grave.
“Dacă omul bea ar trebui să evite să se urce la volan pentru că se pot provoca accidente grave. De data aceasta a existat noroc, dar cei trei minori puteau fi răniţi mult mai grav. Nu vă mai încumetaţi să porniţi la drum chiar dacă nu consideraţi că ar fi un pericol”, îi sfătuieşte pe şoferi Dumitru Ungureanu.