Deținătorul rolului principal din „Leul Ra“ povestește despre cum l-a marcat musicalul Teatrului Andrei Mureșanu

Ciprian Teodorescu, pe care unii îl știu pentru participarea la Vocea României în 2012, își împarte viața între pasiunea sa, muzica, alături de două trupe, și profesia sa, arhitectura. Pasionat și de teatru, Ciprian visa de mult să joace într-un musical, iar această șansă i-a fost oferită de către ultima producție a Teatrului Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheorghe, „Leul Ra“ (muzica Marius Popa, textul și regia Cezar Ghioca). Despre ce a însemnat pentru acest bucureștean adoptiv întâlnirea cu trupa TAM, dar și ce schimbări în cariera sa artistică ar putea determina experiența de la Sfântu Gheorghe, în rândurile de mai jos.

De la școala de muzică la propria trupă

Ciprian Teodorescu s-a născut în 1980, la Suceava. Între 1985 și 1987 a stat la bunicii din partea mamei, la Timișoara, după cum povestea pe vocearomaniei.protv.ro. Acolo a deprins bazele muzicii și ale desenului, la grădiniță. Tot în orașul de pe malul Begăi a făcut primele ore de pian și a învățat notele, la o școală de muzică pentru copii. Întorcându-se la Suceava, a început școala, iar, din clasa a II-a, părinții au făcut „un sacrificiu enorm“ și i-au cumpărat o pianină. A început să ia ore de pian, iar din clasa a V-a părinții l-au înscris la o școală de muzică. Cu timpul, a ajuns să cânte în corul școlii, precum și în cel al bisericii de lângă școală. În momentul în care profesoara de pian i-a spus, printr-a VIII-a, că trebuie să aleagă între pian și muzica vocală, Ciprian a luat discuția nu ca pe un sfat, ci ca pe un reproș. Așa că, speriindu-se, a ales calea unui liceu de mate-fizică, drum pe care l-a continuat intrând printre primii la arhitectură, la Iași, în 1999. În cei șase ani de arhitectură, s-a reîntâlnit cu vechea lui iubire, muzica, mai întâi grație petrecerilor cu karaoke, iar apoi, cunoscând diverși artiști care l-au încurajat și l-au sfătuit în privința pasiunii sale. După terminarea facultății, a înființat, alături de alți doi muzicieni, proiectul The Groovies, un cover band cu influențe jazz. În 2012, Ciprian Teodorescu a participat la Vocea României, intrând în echipa Loredanei Groza și ajungând până în semifinale. „Vocea României a însemnat o experiență unică, de neuitat, din nou mi-am făcut foarte mulți prieteni și-acolo. În plus, am reușit să-mi descopăr noi părți din mine“, a declarat artistul pentru Observatorul de Covasna.

Tot din 2012 locuiește în București și tot din acel an cântă în trupa de cover-uri The Friends. Din 2016 are trupa personală, The Hug. „E un proiect acustic, de suflet, unde mă desfășor cum sunt eu“, mi-a mărturisit Ciprian Teodorescu. În contextul a două  trupe și a faptului că are propriul birou de arhitectură, colaborând și cu altele, l-am întrebat pe Ciprian Teodorescu cum reușește să-și împartă timpul între arhitectură și muzică. „Greu, dar reușesc să mi-l împart. În timpul săptămânii fac arhitectură, în weekend fac muzică“, ne-a răspuns Teodorescu.

„Băi, n-o să am niciodată ocazia să joc într-un musical“

Deși s-a realizat profesional și și-a cultivat și pasiunea pentru muzică, Ciprian Teodorescu și-a păstrat, în sufletul lui, un „of“. „La un moment dat, după ce am fost și am văzut musical-uri pe Broadway, mi-am dorit foarte mult să joc într-unul. Dar nu aveam niciun background pentru a putea să joc într-un musical. Eram arhitect și cântăreț - de cover-uri, nici măcar nu aveam propriile mele piese. Mi-am dorit foarte mult și m-am detașat, după aia. Mi-am zis: oricum nu poate să se întâmple (...), pentru că nu am niciun CV pentru asta“, povestește Ciprian. „Și în vară m-a sunat o prietenă de-a mea, coregraf, mi-a spus: Nu vrei să joci în Frozen? Și i-am zis: Vreau să joc în Frozen, dar când e castingul? Spune-mi ce trebuie să fac și ce trebuie să pregătesc pentru asta?“.

Prietena i-a răspuns că trebuie să aibă pregătite un monolog și un cântec din Frozen până a doua zi.

„I-am zis că nu am nicio șansă să fac treaba asta, și m-am întors supărat acasă: Băi, n-o să am niciodată ocazia să joc într-un musical“, își amintește Teodorescu.

„Nu eram obișnuit cu un ritm atât de intens de repetiție“

„Ca peste două luni să mă sune Marius Popa (compozitorul „Leului Ra“ – n. red.) și să-mi zică același lucru: nu vrei să joci în musical-ul meu?“

Râdem spontan, apoi Ciprian adaugă: „Am trimis-o (dorința – n. red.) în Univers și-a venit înapoi. Universul a funcționat“.

- A venit înapoi sub formă de două luni de repetiții?

- Am fost la casting la Marius și m-a ales pe mine într-un final. Faptul că joc într-un musical a fost vestea cea mai mare pentru sufletul meu. Mi-am amânat toate treburile de arhitectură, toate repetițiile cu trupa Friends, doar ca să fiu aici, 100%“. După cum povestea pentru un articol anterior din Observatorul de Covasna, artistul și-a lăsat și familia, inclusiv pe  Luca, fiul său de 7 ani, care, pentru Ciprian, era pe primul plan.

Se gândește să dea la Actorie

În această perioadă, Ciprian a avut primele repetiții de teatru din viața sa. „Eu n-am mai făcut niciodată teatru. E o mai veche pasiune de-a mea, iubesc teatrul și ce întâmplă în el, însă nu eram obișnuit cu ritmul ăsta atât de intens de repetiție, nu eram obișnuit să joc. Închipuie-ți c-a fost o premieră pentru mine (...). Nu m-am mai izbit de treaba asta, dar am avut noroc că m-am întâlnit cu oameni faini, care nu m-au tratat drept un intrus, ci ca pe unul de-al lor, m-au luat sub aripa lor“, a spus Ciprian despre colegii din trupa Teatrului Andrei Mureșanu.

Experiența cu musicalul de la Sfântu Gheorghe l-a făcut să se gândească serios și la dezvoltarea acestei laturi a personalității sale artistice. „A fost un sentiment unic pe care am să-l țin minte toate viața, această experiență mi-a arătat că jucatul pe scenă, teatrul, nu e o pasiune de-a mea, ci chiar o simt, sunt „acolo“. Și cred că s-ar putea - încă nu știu sigur, anul trecut am vrut dar am aflat prea târziu - dar anul ăsta s-ar putea să dau la Teatru“. Ce a trăit pe scenă și în culise alături de noii prieteni din Teatrul Andrei Mureșanu i-a influențat și percepția despre cele două luni petrecute la Sfântu Gheorghe: „Mi s-a părut o vacanță de la viață, cu toate că am muncit foarte mult. Acolo (...) am întâlnit oameni faini, făceam exact ce-mi place. Am luat o vacanță de la rutina zilnică din București“.

„Când am ieșit la aplauze, am văzut oameni plângând“

- În încheiere, ai putea adresa câteva cuvinte celor care nu au văzut piesa și ar putea să vadă musicalul?

- Aș vrea să le spun că a ieșit un lucru foarte prețios, care merită să fie văzut oricând (....). Când am ieșit la aplauze, am văzut oameni plângând, oameni râzând, am văzut oameni atinși de piesă. Drept pentru care spun că, într-o măsură sau alta, orice om s-ar putea regăsi aici, pentru că toate animalele din circ sunt arhetipuri umane, sunt tipologii de oameni și nu există om care să nu fie cuprins în distribuție. Atunci, în funcție de cum se vede pe el însuși, orice om poate să vină să râdă, să plângă, să se simtă bine (...), oricum, dar e benefic. Îndemn pe toată lumea să vină să vadă „Leul Ra“ și să se regăsească acolo unde crede că îi e locul“, a încheiat artistul.