ACTUALITATE 18 decembrie 2020

La Ozun, „drumurile principale în cursul nopții vor fi luminate ca ziua”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1363 vizualizări

Comuna are un an să implementeze, pe fiecare stradă, proiectul finanțat cu peste un milion de lei 

Primăria Comunei Ozun a anunțat recent că a obținut finanțare de un milion de lei de la Administrația Fondului de Mediu pentru a eficientiza și moderniza iluminatul public pe fiecare stradă din cele șapte sate aparținătoare. Edilul spune că și în prezent 75% dintre străzi au lumină noaptea, însă proiectul este important nu doar pentru că vor ajunge becuri pe toți stâlpii, ci și pentru că acestea vor fi de tip led, adică vor asigura o eficiență mai mare la costuri similare ca cele din prezent. 

Comuna Ozun a câştigat încă un proiect! (este al 29 –lea proiect câştigat). Proiectul intitulat „Eficientizarea şi modernizarea iluminatului public în comuna Ozun, jud. Covasna” înaintat la Administraţia Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului a fost declarat câştigător, ca atare astăzi am şi semnat contractul de finanţare cu AFM în valoare de un milion de lei, reprezentând 81,80% din valoarea totală al investiţiei. După implementarea investiţiei, în toate străzile din cele şapte sate ale comunei vor fi montate corpuri de iluminat public (peste 1.000 de bucăţi)”, a transmis, prin intermediul Facebook, primarul Ráduly István. 

Pentru Observatorul de Covasna, edilul a spus că din cei peste 1.000 de stâlpi cu sistem de iluminat situați pe străzile comunei, în prezent peste 780 au becuri funcționale. 

Prin proiect am propus ca fiecare stâlp electric care este situat pe domeniul public să aibă un corp iluminat. (...) Este un proiect important pentru că nu are costuri suplimentare decât acum, adică aportul propriu al comunei, care este cam 220.000 de lei, pentru că la Fondul de Mediu, suma câștigată este cam un milion de lei. După implementarea investiției, costurile cu energia electrică vor scădea, pentru că vor fi corpuri de iluminat tip led. La ora actuală avem corpuri de iluminat public cu două tuburi de neon. Dacă noi înlocuim aceste corpuri de iluminat cu unele performante, care au consum mai mic, atunci va scădea factura. Dar și dacă nu va scădea valoric vorbind factura, tot este un beneficiu pentru că lumina va fi mai mare, pentru că, din câte știu eu, aceste becuri au lumină de șase ori mai mare decât cele clasice”, ne-a explicat Ráduly István.

Primarul spune și că nu se vor schimba chiar toate corpurile de iluminat, pentru că pe străzile principale, în special în zona drumului național, au fost cumpărate în ultimii trei ani becuri performante, dar acestea, care au putere ceva mai mică, vor fi mutate pe străzi mai lăturalnice, iar stâlpii din zonele principale vor fi dotate cu becuri de putere mai mare. 

Eu cred că dacă reușim să implementăm proiectul cu succes, atunci drumurile principale în cursul nopții vor fi luminate ca ziua”, a punctat primarul din Ozun. 

Termenul de implementare al proiectului este de un an. Contractele sunt semnate și punerea în aplicare nu este grea, nu ar trebui să aducă surprize, așa că în ianuarie ar trebui să înceapă treaba, cu achiziția publică pentru lucrare, a mai spus edilul. Dacă totul va merge conform planului, în ianuarie 2022, comuna Ozun va fi complet luminată.  

Sursa foto: Playtech.ro. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.