ACTUALITATE 7 septembrie 2020

(Update) Județul Covasna a ajuns la 860 de cazuri de COVID-19

de Daniela Luca | 1070 vizualizări

Bilanțul zilei de luni, 7 septembrie, arată că județul Covasna înregistrează încă 16 cazuri noi de COVID-19, identificate din cele 58 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore. În aceeași zi, numărul vindecărilor raportate s-a ridicat la 15. Ceea ce înseamnă că rămân 184 de cazuri active.

Numărul total, depistat de la începutul pandemiei, se ridică astfel la 860 de îmbolnăviri.

„Dintre persoanele confirmate, potrivit raportării Direcției de Sănătate Publică Covasna din data de 7 septembrie 2020, un număr de 653 de persoane, au fost vindecate, iar alte 23 de persoane au decedat. În ultimele 24 de ore, pentru că au respectat recomandările medicilor și specialiștilor, 15 persoane au fost vindecate.

În conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 96 de persoane.

În vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 256 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală”, mai arată autoritățile covăsnene, potrivit unui comunicat de presă transmis de Prefectură.

Numărul testărilor efectuate în județ este de 15.512, dintre care 58 de probe prelucrare în ultimele 24 de ore.

La nivel național s-au raportat luni încă 883 de cazuri din doar 7.247 de teste prelucrate.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

1.

Alba

1210

12

2.

Arad

2034

5

3.

Argeș

5156

18

4.

Bacău

3236

65

5.

Bihor

2683

32

6.

Bistrița-Năsăud

1239

-

7.

Botoșani

1379

-

8.

Brașov

4856

6

9.

Brăila

1888

15

10.

Buzău

2449

72

11.

Caraș-Severin

822

-

12.

Călărași

608

10

13.

Cluj

2259

16

14.

Constanța

1879

14

15.

Covasna

860

16

16.

Dâmbovița

3302

47

17.

Dolj

1967

21

18.

Galați

3482

15

19.

Giurgiu

799

14

20.

Gorj

1654

11

21.

Harghita

780

9

22.

Hunedoara

1796

2

23.

Ialomița

1020

8

24.

Iași

3421

55

25.

Ilfov

2362

6

26.

Maramureș

1340

21

27.

Mehedinți

1210

4

28.

Mureș

1507

10

29.

Neamț

2365

18

30.

Olt

1412

3

31.

Prahova

4604

55

32.

Satu Mare

363

-

33.

Sălaj

433

1

34.

Sibiu

1586

10

35.

Suceava

5540

11

36.

Teleorman

698

26

37.

Timiș

2841

12

38.

Tulcea

590

3

39.

Vaslui

2079

13

40.

Vâlcea

1376

38

41.

Vrancea

2465

2

42.

Mun. București

12249

187

43.

-

98

-

 TOTAL

95.897

 

883

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 239 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. 

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

10

2

ARAD

11

3

ARGEŞ

7

4

BACĂU

17

5

BIHOR

10

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

0

7

BOTOŞANI

5

8

BRĂILA

4

9

BRAŞOV

2

10

BUZĂU

7

11

CĂLĂRAŞI

13

12

CARAŞ-SEVERIN

0

13

CLUJ

13

14

CONSTANŢA

5

15

COVASNA

0

16

DÂMBOVIŢA

15

17

DOLJ

1

18

GALAŢI

3

19

GIURGIU

1

20

GORJ

14

21

HARGHITA

1

22

HUNEDOARA

0

23

IALOMIŢA

0

24

IAŞI

2

25

MARAMUREŞ

2

26

MEHEDINŢI

0

27

MUREŞ

8

28

NEAMŢ

6

29

OLT

4

30

PRAHOVA

13

31

SĂLAJ

0

32

SATU MARE

0

33

SIBIU

0

34

SUCEAVA

9

35

TELEORMAN

16

36

TIMIŞ

0

37

TULCEA

2

38

VÂLCEA

3

39

VASLUI

0

40

VRANCEA

0

41

BUCUREŞTI

33

42

ILFOV

2

 

TOTAL

239

Până astăzi, 3.926 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 06.09.2020 (10:00) – 07.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (24 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 33 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.325. Dintre acestea, 465 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.945.738 de teste. Dintre acestea 7.247 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.613 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.634 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.100 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.115 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  33.865 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

Sursa: Știrioficiale.ro. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.