ACTUALITATE 3 mai 2022

IPJ Covasna: peste 50 de sancțiuni aplicate în weekend-ul de 1 Mai

de Diana Pantelimon | 1047 vizualizări

În perioada 29 aprilie – 1 mai a.c., polițiștii rutieri covăsneni au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice. Valoarea amenzilor este de peste 23.000 de lei, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna, într-un comunicat de presă.

Dintre acestea, 50 au fost pentru nerespectarea limitei legale de viteză, fiind reținute și 3 permise de conducere.

„Polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Covasna împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe Poliției Târgu Secuiesc, au desfășurat activități specifice pe D.N. 11 – localitățile Sântionlunca, Moacșa și Tinoasa. Principalul obiectiv al acțiunii a fost depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, axate în principal pe depășirea limitei legale de viteză sau comit infracțiuni la regimul circulației (...) respectiv depășiri neregulamentare sau conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive“, se transmite în comunicatul de presă.

Totodată, a fost înregistrată și o infracțiune de conducere sub influența alcoolului.

„La  data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Întorsura Buzăului, în timp ce executau atribuțiile de serviciu pe D.N.10, au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de ani. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală, unde i s-au prelevat probe de sânge pentru stabilirea concentrației de alcool din sânge“, se precizează în comunicatul de presă.

În weekendul de 1 Mai, aproximativ 100 de polițiști din cadrul IPJ Covasna au fost pe teren. Aceștia au asigurat ordinea și liniștea publică în zona cluburilor, barurilor sau unităților de alimentație publică, centrelor comerciale și piețelor, fiind prezenți și în zonele turistice și de agrement, pentru prevenirea producerii oricăror evenimente negative.

Sursa foto: Arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.