ACTUALITATE 17 ianuarie 2024

Investițiile Prefecturii Covasna, luate la control sub lupa DNA

de Diana Pantelimon | 1199 vizualizări

Instituția Prefectului – Județul Covasna se află în atenția autorităților, care au demarat marți, 16 ianuarie a.c., o acțiune complexă de control asupra investițiilor efectuate după anul 2021. Prefectul județului Covasna, Dr. Ráduly István, a confirmat, într-un comunicat de presă, desfășurarea acestor investigații. Acesta a subliniat că Serviciul Teritorial Brașov al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a preluat toate documentele relevante pentru cercetări ulterioare, cu scopul de a determina dacă au fost comise infracțiuni. 

Prefectul a asigurat că toate investițiile efectuate au respectat procedurile legale. În ultimii ani, clădirea a fost supusă unor ample lucrări de renovare, inclusiv înlocuirea rețelei electrice învechite, schimbarea podelei în birouri, tencuirea și zugrăvirea pereților, renovarea acoperișului și fațadei, precum și înlocuirea ușii de fier cu una de lemn. Potrivit lui Ráduly István, aceste intervenții au fost necesare pentru a remedia problemele grave, precum pericolul reprezentat de rețeaua electrică învechită și deteriorarea podelei și a acoperișului. 

„Acestea au fost intervenții necesare, deoarece rețeaua electrică devenise periculoasă, acoperișul avea scurgeri de apă, podeaua din birouri se prăbușea, trebuia făcut ceva. Timp de luni de zile, împreună cu colegii mei, am lucrat într-un adevărat șantier pentru a îmbunătăți condițiile de lucru și pentru a readuce clădirea din centrul orașului la strălucirea de odinioară”, a transmis prefectul în comunicatul de presă.

Toate aceste lucrări au fost finanțate din bani publici, iar prefectul a subliniat importanța transparenței și a corectitudinii în gestionarea acestor fonduri. Autoritățile au obligația de a verifica modul în care fiecare leu al contribuabililor este cheltuit și dacă respectă legislația în vigoare.

„Autoritățile au dreptul, chiar obligația de a verifica dacă fiecare leu din banii contribuabililor este cheltuit în mod rațional și în conformitate cu legea. Am colaborat cu echipa de control, le-am pus la dispoziție toate documentele pe care le-au solicitat și sunt convins că atât eu, cât și colegii mei am respectat în totalitate toate regulile și procedurile”, a adăugat Ráduly István.

În cadrul acestei acțiuni, autoritățile au analizat și situația retrocedării unui imobil. Cercetările s-au extins și la domiciliul personal al lui Ráduly István. 

Prefectul a refuzat să comenteze intensitatea acțiunii DNA.

În dimineața zilei de marți o dubă a Jandarmeriei Române și o mașină de București au fost văzute în fața Prefecturii Covasna. Autoritățile, nici locale, nici centrale, nu au oferit explicații oficiale. Până miercuri dimineață, singurele căi de comunicare au fost cele neoficiale. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.