ACTUALITATE 24 mai 2018

Investiții de peste 20 de milioane de euro la Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1502 vizualizări

Primăria are bani pentru 9 proiecte importante, care acum sunt în faza de contractare

Orașul Întorsura Buzăului ar putea beneficia începând cu anul 2018 de investiții de peste 20 milioane de euro, informează, optimistă, conducerea primăriei covăsnene. 9 proiecte, în valoare de peste 15 milioane de euro, finanțate din fonduri guvernamentale, sunt în fază de contractare, iar alte câteva proiecte pe fonduri europene, de peste 5 milioane de euro, sunt în curs de întocmire. Printre lucrările vizate de autorități se numără atât continuarea asfaltărilor, cât și lucrări la mastodontul părăginit din centrul orașului – viitor centru cultural și social sau construirea unei noi centrale termice.

Chiar dacă pentru mulți dintre cetățeni cuvintele „proiecte” și „planuri” sunt doar vorbe în vânt din cauza problemelor care duc la timpul mult prea lung dintre declararea intențiilor și implementare, reprezentanții autorităților locale din Întorsura Buzăului revin cu noi declarații optimiste privitoare la lucrările și investițiile care urmează să se deruleze începând din această vară sau care sunt în curs de realizare.  

Sunt bani pentru 9 proiecte importante – asfaltarea, faza a II-a, unul dintre acestea

„Asfaltările încă nu au început. Din prima tură mai avem pe Dumbravei, dar acolo trebuie băgată întâi apa. Cred că GospCom-ul, firma care administrează sistemul, a început lucrările. Cam în 3 săptămâni se termină racordarea apei potabile și începem asfaltările. Asta e succesiunea. Depindem de racordarea apei potabile. Se mai lucrează la apă potabilă și canalizare pe strada Bisericii și strada Mihai Viteazul. Celelalte lucrări sunt în faza de achiziții. Vor fi 9 proiecte mari care vor pleca acum, pentru care suntem în faza de a avea contractele, adică avem banii și studiile de fezabilitate. Pentru unele avem chiar și proiectele tehnice, adică suntem în faza „achiziție lucrări”. Pentru altele suntem în faza de făcut proiectul tehnic, adică detaliile de execuție și liste de cantități, prețuri și așa mai departe. Vom începe multe lucrări în vara asta”, a declarat miercuri, pentru Observatorul de Covasna, primarul Leca Băncilă.

Între cele 9 proiecte amintite de primar se numără faza a doua a asfaltărilor, care cuprinde străzile Brădet, Observatorului, Brazilor, Castelului, Molidului, Cocorilor, Plugarilor, Pârâului, Cosminului, Floroiţei, Morii, Viitorului, Prieteniei, Crivina şi Meşteşugarilor, în valoare de 12,3 milioane de lei.

Cu toate că lucrările erau programate să înceapă încă de vara trecută, implementarea defectuoasă a lucrărilor pentru noul sistem de apă și canalizare a tot amânat momentul așteptat cu interes de întorsureni.  

„Important este să începem în toamna asta”, a subliniat edilul din Întorsura Buzăului.

De asemenea, proiectul de modernizare a Grădiniței din Întorsura Buzăului, prin construirea unor săli destinate creșei și proiectul de modernizare a Școlii din Brădet sunt tot în faza de achiziții a serviciilor operatorului care să implementeze lucrările.

Printre proiectele care au primit deja fonduri guvernamentale și sunt în diverse faze ale contractării se numără cel de modernizare și extindere a sediului Primăriei, de amenajare, extindere și funcționalizare a Centrului Cultural din sediul fostei bănci (cumpărată anii trecuți de autorități), modernizarea iluminatului public, construcția unei noi școli în Floroaia Mică, reabilitarea, modernizarea și extinderea sălii de sport de la Școala Generală „Mihai Sadoveanu” (pentru care lucrările vor începe în iulie) și proiectul cu ultimele detalii ale amplului proiect de apă și canalizare.

De ce nu se repară trotuarele

Pe lângă lipsa asfaltului încă pe multe dintre străzile orașului și lipsa trotuarelor pentru pietoni constituie o problemă de infrastructură îndelung contestată de întorsureni.

„Trotuarele sunt un dezastru. Nici nu mai am pe unde să circul. Dacă mă duc pe trotuar îmi rup picioarele, dacă mă duc pe drum dau mașinile pe mine. Ar trebui să învăț să zbor? La vârsta mea e cam greu”, ne-a declarat o pensionară din Întorsura Buzăului.

Potrivit primarului, tot amânările din proiectul de apă și canalizare sunt cauza pentru care încă nu s-au început lucrările de reabilitare a trotuarelor.

„Avem de trei ani proiectul făcut. Până nu racordează apa și canalul, până nu am atestarea calitativă a acestor lucrări nu putem să ne apucăm. E o înșiruire logică a operațiilor. Nu ne lasă nici legea”, a explicat primarul, care a dat asigurări că îndată ce se termină lucrările de apă și canalizare se vor demara și aceste lucrări.

Unde se vor fi atrași banii europeni

Nu doar fondurile guvernamentale vor contribui la îmbunătățirea aspectului orașului din zona Buzaielor, ci și cele europene, spune primarul care dezvăluie planuri mari:

„Facem proiect pentru o nouă centrală termică, am făcut un proiect pentru reabilitarea atelierelor de la școală, facem un proiect pentru reabilitatea casei de cultură, cea mare, din centrul orașului. Acolo va fi un centru multi-funcțional, cu spații pentru divertisment, cultură, social, sedii de asociații, fundații. 50% cultură și 50% social”, ne-a spus primarul.

Reprezentantul autorităților locale din Întorsura Buzăului mai spune totuși că deși este un moment bun de atragere a investițiilor, lipsa specialiștilor, nu doar la nivel de primărie, și numărul mic al firmelor de construcții contribuie de asemenea la amânarea termenelor de lucru.  

„Procedurile de achiziții sunt extrem de lungi și nu mai există firme care să facă lucrările. Anul acesta și în 2019 vor fi 19 proiecte care vor intra în derulare. La nivelul Întorsurii nu avem nicio o firmă care să ia o lucrare de sute de mii de euro”, a explicat Leca Băncilă.

Viziunea ideală pentru final de 2018

Viziunea ideală pentru finalul de an, adică aceea în care licitațiile nu sunt contestate și toată lumea își face treaba strună, înseamnă și trei sau patru proiecte din cele amintite încheiate, dar și finalizarea, odată pentru totdeauna, a primei faze a asfaltărilor, conform spuselor primarului.

„Sper să se termine prima fază de asfaltări, să se termine trotuarele de pe lângă ele, să se termine proiectul cu apa și sper să înceapă 6, 7 lucrări la obiective mai importante și 2, 3 din acestea să fie finalizate. Îmi doresc ca la Grădiniță să fie finalizată lucrarea, la Școala de la Brădet și cea din Floroaia Mică. De asemenea, e posibil ca și sala de sport să fie gata până la finalul anului. Se vor vedea lucrurile. Anul viitor va fi anul de „boom”, în sensul că vor începe multe lucrări”, a încheiat primarul Leca Băncilă.

La nivel declarativ lucrurile arată cum nu se poate mai bine, însă, pe bună dreptate, speranța cetățenilor va fi reaprinsă cel mai probabil, abia după ce declarațiile și realitățile din teren vor fi identice.  

Sursă foto: Claudiu Drăgan.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.