Întorsurenii vor putea decide prin vot online cum să fie cheltuiți 50.000 de lei
Campania de bugetare participativă „Tu decizi pentru Întorsura Buzăului” este în pregătire
Prima campanie de bugetare participativă numită „Tu decizi pentru Întorsura Buzăului” este în etapa de pregătire și va debuta în curând cu partea de înregistrare a propunerilor de proiecte, ne-au informat autoritățile locale. Cetățenii vor putea astfel să prezinte idei de investiții utile, care se pot realiza în limita a 50.000 de lei, bani asigurați din bugetul local. Propunerile care îndeplinesc anumite condiții vor fi înregistrate într-un portal online, unde toți locuitorii orașului își vor putea vota proiectul preferat. Ideea care strânge cele mai multe voturi (minimum 50) va fi apoi implementată de autorități.
„Bugetarea participativă îşi propune implicarea cetăţenilor oraşului Întorsura Buzăului într-un proces democratic de co-creare, deliberare și decizie pentru stabilirea modalității juste de cheltuire a unei părţi din bugetul local. Procesul presupune asumarea comună de către autorități și cetățeni a unui rol participativ în definirea și abordarea problemelor colectivității oraşului”, se arată în Hotărârea Consiliului Local Întorsura Buzăului nr. 38/2022, privind aprobarea procesului de bugetare participativă la nivelul orașului Întorsura Buzăului, în campania „Tu decizi pentru Întorsura Buzăului”.
Potrivit aceluiași document, în această campanie fiecare cetățean (cu domiciliul, reședința sau o locuință în oraș) poate formula cel mult o propunere de proiect, cu activități sau investiții în beneficiul comunității. Acestea vor fi înregistrate pe platforma online CityOn, dedicată acestui demers, care urmează să fie lansată în curând.
Pot fi depuse proiecte din mai multe domenii, cum ar fi: mobilitate, accesibilitate şi siguranța circulației, amenajare de spații verzi, locuri de joacă şi/sau spații publice, infrastructură culturală şi/sau sportivă, infrastructură educaţională, infrastructură socială şi/sau de sănătate, digitalizare/Smart City sau protecția mediului.
De fapt, ce își doresc autoritățile printr-un astfel de demers, deja popular în orașe mari, cu bugete pe măsură, este să adapteze mai bine politicile publice la nevoile și așteptările cetățenilor, să crească și gradul de implicare al locuitorilor, respectiv să consolideze democrația participativă, să crească transparența cheltuirii banilor publici și să îmbunătățească și eficientizeze comunicarea.
Va exista și un grup de lucru bugetar participativ, care va analiza fiecare propunere înregistrată și o va evalua din punct de vedere comunitar și legal. Din acest grup va face parte viceprimarul, în calitate de președinte al echipei, doi consilieri locali, trei funcționari publici (câte unul de la direcția economică, juridică și administrarea domeniului public și privat), un reprezentant al cetățenilor, dar vor fi și trei membri supleanți.
Calendarul pentru derularea acestei campanii este stabilit prin dispoziție de primar și va fi făcut public atunci când platforma dedicată procesului de bugetare participativă va fi funcțională. Din informațiile pe care le avem în prezent, depunerea proiectelor ar putea începe chiar de luni, însă nu s-a comunicat încă oficial. Urmează apoi analizarea proiectelor înscrise, transferarea acestora în platforma de votare și lansarea votului.
De precizat este că proiectul câștigător va fi implementat de primărie. Totodată, propunerea înregistrată trebuie să nu intre în aria altor programe derulate la nivelul orașului, cum ar fi finanțările destinate asociațiilor și fundațiilor.
Amănunte privind acest demers pot fi citite accesând site-ul Primăriei Întorsura Buzăului, la secțiunea privind hotărârile Consiliului Local.