(Update) Întorsura Buzăului: rănit într-un accident, în timp ce traversa neregulamentar
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna ne-a informat că bărbatul a fost rănit ușor, dar și că în acest caz cercetările continuă.
Totodată, în acest context este util să evidențiem o serie de recomandări ale polițiștilor care ar putea ajuta la evitarea unor astfel de accidente.
„Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, le recomandăm să circule numai pe trotuare, iar traversarea străzii să o facă prin locurile permise şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe.
Știrea inițială: Un bărbat în vârstă de 44 de ani a ajuns la spital luni seara, după ce a fost accidentat de un autoturism. Victima se angajase în traversarea neregulamentară a drumului, informează poliția. Evenimentul rutier a avut loc în zona centrală a orașului Întorsura Buzăului, în jurul orei 20:00.
„La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier cu victimă, pe D.N. 10 în orașul Întorsura Buzăului. Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 44 de ani, angajat în traversarea neregulamentară a drumului, a fost surprins și accidentat de un autoturism condus de o tânără de 22 de ani. Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri”, a informat IPJ Covasna.