ACTUALITATE 22 mai 2019

Înscrierile în unitățile de învățământ ale MAI continuă

de Covasna Media | 749 vizualizări

Până vineri, 24 mai, pot fi depuse cererile pentru înscrierea la Academia de Poliție

Vă reamintim că, până la data de 24 mai 2019, se fac înscrieri pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Al. I. Cuza”-București. Dacă îți dorești un loc de muncă cu o activitate plină de dinamism și provocări și ești o persoană care crede în cinste și corectitudine, atunci ai calitățile necesare pentru a te alătura echipei polițiștilor.

Înscrierile se fac la Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna din Sfântu Gheorghe, strada K. Cs. Sandor nr. 16, de luni până vineri între orele 9:00 și 14:30. Cei interesați se pot prezenta cu cartea de identitate și vor primi toate îndrumările pentru completarea documentației necesare la dosarul de înscriere.

Pentru admiterea la instituțiile de învățământ postliceal din cadrul M.A.I, cererile se pot depune până la data de 15 noiembrie 2019, concursurile desfășurându-se în cursul lunii ianuarie 2020.

În cadrul Academiei de Poliție sunt 405 locuri aprobate, iar la școlile de agenți de poliție 918 locuri. Condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească un candidat sunt: să aibă vârsta minimă de 18 ani, să fie absolvent de studii liceale cu diplomă de bacalaureat, să aibă media cel puțin 9 la purtare, pe durata liceului.

Mai multe detalii despre concursul de admitere pot fi consultate pe site-ul I.P.J. Covasna, accesând site-ul https://cv.politiaromana.ro/ro/ - secțiunea „Carieră”.

(Compartimentul Relații Publice, Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.