ACTUALITATE 16 iunie 2016

Înscrierea bovinelor în Registrele Genealogice de rasă

de Iulia Drăghici - Taraș | 847 vizualizări

Fermierii care doresc să îşi înscrie bovinele în Controlul Oficial al Producţiilor şi în Registrele Genealogice pentru rasele de bovine – lapte trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe stricte, potrivit Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Bovine Covasna. Perioada pentru depunerea documentelor este 1-20 septembrie 2016.

Condiţiile minime obligatorii, fără de care nu se poate realiza înscrierea în Registrele Genealogice de rasă sunt: deţinerea unui număr de minim 10 vaci (vacă = femela care a fătat cel puţin o dată) înregistrate în registrul naţional al exploataţiilor şi crotaliate conform legislaţiei în vigoare (crotalii pe ambele urechi); practicarea ca metodă de reproducţie a însămânţării artificiale sau a montei naturale cu taur autorizat – toate acestea evidenţiate cu adeverinţe doveditoare; înscrierea cu întregul efectiv de vaci existent în fermă, indiferent de vârsta acestora, iar toate evenimentele de reproducţie să fie evidenţiate într-un Registru; practicarea mulsului mecanic; deţinerea în fermă a indemnei de boli infectocontagioase.

„Documentele necesare în vederea înscrierii se obţin de la sediul organizaţiei de control aflat în Sfântu Gheorghe, în strada Arcuşului nr. 2, etaj 4. Persoane de contact: dr. Codleanu Ştefan (0726073272) şi Ing. Vrânceanu Tudoriţa (0755052893)”, informează Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Bovine.

Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Bovine din Covasna este acreditată de autorităţile naţionale în domeniu ca organizaţie prestatoare de servicii de determinare a calităţii genetice pentru bovinele de lapte.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.