În spatele porților Spitalului de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Geza” din Covasna nu se află doar aparatură și proceduri celebre, ci o mână de oameni care duc greul unei specializări nu foarte comune în România. Am vrut să trecem de cifrele din acte și să vedem cum arată realitatea de zi cu zi. Cine sunt cei care ne tratează, de unde vin și ce îi face să rămână într-un orășel din județul Covasna în timp ce restul sistemului medical pare că fuge spre capitală sau spre Vest. 

Echilibrul dintre experiență și „sânge proaspăt”

Când ne gândim la spitalele de stat, avem deseori imaginea unor coridoare aglomerate și a unor medici aflați în pragul pensionării. În orașul Covasna, însă, cifrele spun o altă poveste. Cu o echipă de 46 de medici, Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Geza” a reușit să găsească un echilibru între cei tineri și cei cu experiență. 

Media de vârstă este de 45 de ani, o vârstă a maturității depline, unde entuziasmul celor de 34 de ani se întâlnește la raportul de gardă cu înțelepciunea celor de 67. Nu e doar o statistică, ci garanția că are cine să preia ștafeta. Totuși, presiunea rămâne, mai ales în secțiile de recuperare, adevărata „inimă” a spitalului, unde 25 de specialiști luptă zilnic pentru ca pacienții să plece acasă pe picioarele lor.

Drumul spre spital, între Sfântu Gheorghe și Brașov

Deși stațiunea Covasna este un mic paradis al aerului curat, majoritatea medicilor nu locuiesc aici. Sunt „oaspeți permanenți” care fac naveta zilnic din Sfântu Gheorghe, Brașov sau Târgu Secuiesc. Ce îi ține totuși legați de acest spital?

„În primul rând, un ritm de lucru mai echilibrat. Nu e presiunea continuă dintr-un spital de urgență. În al doilea rând, ai ocazia să faci medicină de recuperare, nu doar tratament punctual. Vezi pacientul de la început până la final. Și, foarte important, avem un specific aparte: tratamentele cu mofete și ape minerale, baza de tratament, sunt lucruri pe care nu le găsești oriunde. Pentru unii medici, asta chiar contează”, ne-a spus, purtătorul de cuvânt de la spitalul din stațiunea Covasna, Cosmin Popica. 

Mofeta, „arma secretă” pe care nu o înveți la facultate

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale spitalului este modul în care resursele naturale, mofetele și apele minerale, sunt integrate în medicină. Nu e o specialitate „clasică” și nu o înveți din manualele standard.

Transferul de cunoștințe se face direct, la patul bolnavului sau lângă izvor. Medicii tineri care vin aici nu primesc doar un salariu, ci acces la o cunoaștere aproape „alchimică” a resurselor locului. 

„Nu e cel mai ușor domeniu de acoperit, pentru că nu e o specialitate „clasică” spre care se îndreaptă toată lumea.

Dar partea bună este că aici există multă experiență acumulată în timp. Medicii mai vechi îi ajută pe cei noi, lucrează împreună și practic învață direct din cazuri.

Transferul de experiență chiar există și este esențial pentru ceea ce facem noi”, ne-a mai explicat Cosmin Popica.

„Avem locuri?”: realitatea lunilor de foc

Dacă te gândești să te programezi la cardiologie în lunile de primăvară, ar fi bine să ai răbdare. Pentru lunile mai și iunie, gradul de ocupare atinge deja pragul critic de 98%. Practic, nu mai e loc nici pentru un ac.

Această cifră este, în egală măsură, o mândrie și o provocare. Deși în ultimii doi ani echipa a suferit mici fluctuații. 7 medici noi au venit, în timp ce 10 au ales să plece spre pensie sau mai aproape de casă. 

Privind cifrele și realitatea din Spitalul de Recuperare din Covasna, realizăm că acest loc este un experiment reușit de reziliență. Într-o Românie în care medicii tineri fug spre clinici private sau spre Vest, aici se încăpățânează să existe o comunitate care crede în recuperare și în resurse naturale. Totuși, faptul că majoritatea medicilor fac naveta și că gradul de ocupare este aproape de 100% ar trebui să ne dea de gândit. Spitalul din Covasna nu este doar un activ al județului, ci un plămân al întregului sistem de sănătate românesc. Ca acest motor să continue să funcționeze, e nevoie de mai mult decât aer curat; e nevoie de susținerea constantă a celor care, zi de zi, aleg să nu plece, deși drumul de întoarcere spre Brașov sau Sfântu Gheorghe e lung și obositor după o zi de gărzi.