ACTUALITATE 11 februarie 2016

Infrastructura, un obiectiv principal al autorităților din Zăbala

de Iulia Drăghici - Taraș | 1300 vizualizări

Strategia din anul 2015 a autorităţilor locale din Zăbala a avut ca obiectiv principal dezvoltarea infrastructurii din comună.

„Anul 2015 a fost un an bun, chiar bunişor, pentru că am putut să terminăm drumul comunal DC10, de la Tamaşfalău la Surcea, de doi kilometri. Pe acest drum am făcut pe lângă asfalt şi lateralele cu podeţe şi intrări. Mai mult, de la şcoală până în capătul satului am început o porţiune de drum, dar pentru că a venit iarna am oprit lucrarea. Cum a spus şi Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean, noi am ţinut să punem accent pe drumuri. La nivel de judeţ au fost prevăzuţi 100 de kilometri de asfalt, iar din aceştia, aproape 5 kilometri sunt făcuţi de noi”, ne-a declarat viceprimarul din Zăbala cu atribuţii de primar, Demeş Botond.

„Acum suntem pe ultima sută de metri cu proiectul de canalizare. Din această cauză, chiar săptămâna viitoare va fi oprit curentul electric, timp de vreo 6 ore, atât în Zăbala, cât şi pentru un sfert din oraşul Covasna. Electrica o să anunţe exact data şi orele pentru ca toate intreprinderile şi toţi cetăţenii să cunoască acest lucru”, a mai completat Demeş Botond.

Tot despre lucrările de infrastructură, viceprimarul cu atribuţii de primar a spus că „la fiecare trei luni, drumurile neasfaltate sunt remediate cu grederul şi cilindrul compresor. În comună sunt 335 de kilometri de drumuri comunale, agricole şi forestiere. Avem noroc cu Drumul Judeţean 121 că a fost terminat de acum trei ani şi ne bucurăm că a făcut faţă şi încă nu s-a degradat”.

Căminul Cultural din Pava şi Căminul Cultural 2 au fost, de asemenea, reabilitate în anul trecut. Primul a suferit reparaţii capitale, de la izolare exterioară, până la montarea de geamuri şi uşi termopan şi reabilitarea parchetului, a scenei şi a sobei de gătit. La Căminul Cultural 2, autorităţile din Zăbala au reparat acoperişul şi au pus gresie pe o suprafaţă de 100 de m².

Două autogări din Zăbala şi una din Surcea au fost reabilitate, s-au montat bănci şi coşuri de gunoi.

„Mereu ne ocupăm de curăţenia şanţurilor. Avem un buldoexcavator şi un tractor cu remorcă cu ajutorul cărora în fiecare an curăţăm circa 30 de kilometri de şanţuri”, a mai adăugat Demeş Botond.

Printre planurile autorităţilor locale se găseşte şi construirea unui garaj încălzit prin sistemul de încălzire al Primăriei pentru maşinile de intervenţie ale pompierilor.

Viceprimarul cu atribuţii de primar, Demeş Botond, a declarat că nu va candida pentru funcţia de primar. „Eu deja trebuia să fiu pensionar. Aproape un an de zile am fost singur. A fost greu să răspund pentru 5.000 de oameni, cât are comuna. Nu eram niciodată de găsit la Primărie pentru că eram plecat la foarte multe şedinţe în judeţ şi localnicii credeau că am fugit de aici. De aproape o lună de zile a fost numit un viceprimar din rândul consilierilor locali”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.