INFOTRAFIC 17 mai 2018

(Update) Tânăr în stare gravă la spital, după un selfie periculos pe vagon

de Iulia Drăghici - Taraș | 3882 vizualizări

UPDATE: Minorul era conștient în momentul în care a fost preluat de echipajele de prim ajutor.

„Am intervenit cu un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță de la SAJ. După ce a fost întreruptă alimentarea cu curent electric, echipajele noastre au urcat pe vagon și au degajat minorul. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și predat echipajului de la SAJ. Tânărul era conștient în momentul în care a fost predat”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.

Nefericitul accident s-a petrecut miercuri seara în zona Gării din Sfântu Gheorghe

Un tânăr de 14 ani din Sfântu Gheorghe a ajuns miercuri seara la spital în stare gravă după ce s-a urcat pe un vagon pentru a-și face o fotografie. Adolescentul a fost transportat la spitalul „Grigore Alexandrescu” din București cu arsuri pe 50% din suprafața corpului.

„Miercuri seară, în jurul orei 21:00, Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a fost sesizat prin numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în zona Gării din Sfântu Gheorghe a avut loc un incident în urma căruia un adolescent a fost electrocutat.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii care au ajuns la fața locului s-a stabilit că tânărul de 14 ani, împreună cu alți doi adolescenți, a pătruns în zona de siguranță a căii ferate unde se afla garată o garnitură de tren de marfă. Acesta s-a urcat pe unul dintre vagoane pentru a face fotografii, moment în care a fost electrocutat.

Adolescentul a fost transportat la un spital din București, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Polițiștii de la Biroul Județean de Poliție Transporturi Covasna continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc acest eveniment”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj-Marin.

Polițiștii îi atenționează pe cetățeni că accesul în zona de siguranță a căii ferate este interzis, aceasta fiind delimitată prin panouri de avertizare. Totodată, oamenii legii „le recomandă părinților să le explice tinerilor riscurile la care se expun atunci când pătrund în aceste zone, unde linia de contact este alimentată cu energie electrică la o tensiune de 27.000 V. Astfel chiar și simpla pătrundere în aceste zone de siguranță constituie un risc ridicat pentru viața persoanelor, existând în orice moment pericolul de electrocutare”, arată un comunicat de presă al IPJ Covasna. 

„Le recomandăm părinților să ia măsuri de instruire a copiilor pentru a nu accede în zona căii ferate, să nu urce pe vagoane, fiind un real pericol pentru ei și pentru viețile lor”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, șeful Poliției Transporturi Feroviare Covasna, Marian Tănase.

Sursă foto: ISU Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

INFOTRAFIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.