ACTUALITATE 18 septembrie 2024

Încotro se îndreaptă învățământul românesc din Sfântu Gheorghe? (CP)

de Covasna Media | 1834 vizualizări

Sunt multe întrebări la care ar trebui să răspundă administrația locală din Sfântu Gheorghe, în ceea ce privește comunitatea românească de aici. Primarul Antal Arpad dorește să dilueze problemele existente, cu înființarea unui Consiliu Consultativ al partidelor românești, deturnând astfel atenția de la ceea ce este important pentru comunitatea românească. Trebuie însă să clarifice mai întâi nemulțumirile cetățenilor de rând, care nu fac obiectul unor negocieri politice. Una dintre acestea o reprezintă învățământul românesc din municipiul Sfântu Gheorghe și în principal ceea ce se întâmplă la Colegiul Național Mihai Viteazul, unde lucrurile au scăpat de sub control.

În anul 2020, printr-un proiect inițiat de Primăria Sfântu Gheorghe denumit „Creșterea calității arhitectural-ambientale și reabilitare termică - Colegiul Național Mihai Viteazul - Internat și Sală Festivități” la acest colegiu intră într-un proces de reabilitare internatul și sala de festivități, cu termen de execuție 6 luni, lucrările începând în data de 01.11.2020. În anul școlar 2021-2022, datorită faptului că firma contractantă a execuției nu a respectat termenele, 6 clase primare au fost relocate în alte spații din oraș. Pe fondul unor divergențe între Primăria Sfântu Gheorghe și firma constructoare, lucrările s-au oprit în decembrie 2022.  

Începând din anul școlar 2022-2023, pe baza unui alt proiect finanțat de Consiliul Local „Reabilitarea clădirii principale, corp A-B, clădire bibliotecă la Colegiul Național Mihai Viteazul” s-au început lucrările de reabilitare la corpul A, amplasamentul fiind predat constructorului în data de 24.08.2022. 

Astfel în anul școlar 2022-2023, respectiv 2023-2024, au fost relocate în total 15 clase de la nivelul primar în patru locații diferite, din care una (ATENȚIE !!!) în subsolul unei biserici, fiind afectați 383 de elevi români, situația perpetuându-se și în anul școlar 2024-2025.  

Cert este că în acest moment nimic nu se mai lucrează la acest colegiu, este liniște totală, iar domnul primar este dator cu explicații pertinente, nu cele pe care ni le transmite de 3 ani de zile, cum că a avut ghinion să dea peste  firme neserioase și asta e, sunt procese în instanță care pot dura ani de zile. Foarte convenabil pentru unii, nu-i așa? Nici pe noi, nici pe părinți, nici pe elevi, nici pe cadrele didactice  nu interesează scuzele, toată lumea așteaptă rezolvarea acestor probleme strict  administrative și de management, pentru că  nu trebuie să sufere nimeni pentru incompetența altora.   

Datorită acestei situații, deși în proiectul Planului de Școlarizare pentru anul școlar 2024-2025 la Colegiul Național Mihai Viteazul erau proiectate trei clase pregătitoare, s-au format doar două, părinții căutând alte unități de învățământ. Se constată și scăderi la nivel liceal, astfel o parte din elevii foarte buni se orientează spre liceele din județul Brașov. Situația devine complicată și pentru profesori, care își vor pierde locul de muncă datorită numărului tot mai mic de elevi care vin din ciclul primar.

În această situație a început și noul an școlar și cu regret vă informăm domnule primar Antal Arpad, că  cele 15 „detectoare de zâmbete” montate de dvs. la clasele de elevi români împrăștiate prin oraș, SUNT TOATE DEFECTE. Îmi permit să fiu ironic, pentru că este absolut ridicol să vorbești despre așa ceva  unor copii care merg la școala în subsolul unei biserici, sau care de mai mulți ani nu au cum să se joace cu colegii în curtea școlii lor.

Inevitabil vine și întrebarea roșie pentru domnul primar Antal Arpad:

– Doriți cu adevărat domnule primar să distrugeți învățământul românesc din Sfântu Gheorghe, conform unei stategii bine gândită pe termen lung?

Desigur că vom încerca în perioada următoare să obținem și alte răspunsuri în ceea ce privește comunitatea românească din municipiul Sfântu Gheorghe.

Olimpiu Floroian

Președinte PNL Covasna

Sursa: Comunicat de Presă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.