ACTUALITATE 15 septembrie 2015

„Începuturi” – Aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Fundaţiei Mihai Viteazul

de Covasna Media | 576 vizualizări

În 20 septembrie 1990, prin Hotărârea nr. 74 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe a luat fiinţă Fundaţia Mihai Viteazul.

Obiectivele fundaţiei de a susţine învăţământul în limba română, promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor, a valorilor culturale româneşti şi universale a determinat alegerea tipurilor de manifestări, densitatea şi complexitatea acestora.

Despre toate aceste lucruri s-a vorbit la întâlnirea de sâmbătă, 12 septembrie 2015, la Centrul Ecleziastic de Documentare Mitro­polit „Nicolae Colan” intitu­lată „ÎNCEPUTURI”, întâlnire în cadrul căreia d-na prof. ing. Stela Buda, prima preşedintă a Fundaţiei, a amintit contextul anului 1990 şi necesitatea organizării juridice a românilor. Domnia sa a prezentat condiţiile de atunci, activităţile Fundaţiei, precizând totodată sprijinul acordat în mod constant de Prefectură, Liceul Constantin Brâncuşi, Colegiul Naţional Mihai Vi­teazul, Centrul Ecleziastic Mitropolit Nicolae Colan, Liga Cultural Creştină „Andrei Şaguna”, parohii ortodoxe, instituţii şcolare etc.

Invitaţii, membri fondatori, membri obişnuiţi, prietenii noştrii au exprimat în cuvinte calde, emoţionante, acele zile, dar şi anii care au urmat, adăugând respectul şi mulţumiri­le lor dnei Stela Buda, tenacităţii sale de a organiza cele mai potrivite acţiuni, în concordanţă cu obiectivele fundaţiei.

Ca o răsplată a muncii sale, d-nei Stela Buda i s-a dăruit un tablou simbolic din partea membrilor fundaţiei, o diplomă din partea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş de către d-l Ioan Lăcătuşu, o frumoasă icoană cu reprezentarea Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, de către părintele Sebastian Pârvu, gazda manifestării, şi multe, multe flori.

Preşedinte fundaţie

Prof. ing. Maria Peligrad

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.