Începe sezonul de schi la Şugaş Băi!
Primăria Sfântu Gheorghe şi Sepsi ReKreativ anunţă că duminică, 29 ianuarie, va fi deschisă pentru public pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi.
Programul va fi acelaşi ca în anii trecuţi, adică de la ora 9 la 21 în weekend, vinerea de la 15 la 21, iar de luni până joi de la 15 la 20.
Preţurile biletelor sunt următoarele: 12 lei preţ standard pentru o urcare (6 lei preţ cu Sepsi Card, respectiv 3 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase). Preţul pentru copii între 5-18 ani şi persoane de peste 60 de ani este de 9 lei preţ standard, 5 lei cu Sepsi Card, respectiv 3 lei pentru posesorii de carduri pentru familii numeroase.
Bine de ştiut! Deocamdată bariera instalată la intrarea în staţiune nu va fi pusă în funcţiune.
Imagini în direct cu pârtiile de schi pot fi urmărite AICI.