ACTUALITATE Acum 5 ore, 12 minute

Încep înscrierile pentru programul Com'ON Sepsi 7; tinerii pot obţine finanţări de 3.000 de lei

de Agerpres | 131 vizualizări

Asociaţia Culturală şi de Tineret Prospero şi Grupul PONT au lansat înscrierile pentru cea de-a şaptea ediţie a programului Com'ON Sepsi, prin care tinerii din Sfântu Gheorghe pot obţine finanţări de până la 3.000 de lei pentru iniţiative comunitare, culturale, sportive sau de protecţie a mediului.

Potrivit organizatorilor, la această ediţie pot participa grupuri de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani iar proiectele propuse trebuie să se încadreze în cele cinci teme ale programului: comunitate, mediu de viaţă, cunoştinţe, creaţie şi stil de viaţă.

„Scopul Com'ON Sepsi este de a încuraja tinerii locali să se implice activ în viaţa oraşului şi să-şi asume responsabilitatea socială. Echipele participante pot propune activităţi culturale, comunitare, sportive sau alte tipuri de iniţiative creative sau intervenţii în mediul înconjurător, care pot beneficia de sprijin financiar în funcţie de voturile comunităţii - în valoare de până la 3000 de lei per proiect (...) La fel ca în anii anteriori, şi în cadrul ediţiei din acest an se pot depune propuneri în două categorii distincte: iniţiative propuse de tineri cu posibilităţi reduse, respectiv tineri cu vârste între 14-17 ani”, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi AGERPRES.

Proiectele pot fi înscrise până pe 10 iulie, urmând ca evaluarea tehnică să aibă loc în perioada 11-12 iulie. Locuitorii municipiului vor putea vota iniţiativele preferate între 12 şi 31 iulie iar proiectele care vor obţine cele mai multe voturi vor fi implementate în perioada 1 august - 10 decembrie. Echipele beneficiază de sprijinul a şase facilitatori care le vor asista pe tot parcursul procesului, de la redactarea ideii până la punerea în practică.

Programul de bugetare participativă Com'ON Sepsi a fost lansat în urmă cu şapte ani, cu scopul de a determina un număr cât mai mare de tineri să se implice activ în viaţa comunităţii locale din Sfântu Gheorghe prin proiecte propuse şi derulate de ei. Programul este organizat cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe şi al Băncii Comerciale Române.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.