Incendiu puternic la Brateș. Pompierii s-au luptat 3 ore cu flăcările
Un incendiu puternic a izbucnit luni după masa în jurul ore 14 la o hală de prelucrare a lemnului și un garaj din Brateș. La fața locului au sosit două echipaje de pompieri din Sfântu Gheorghe și un echipaj de pompieri voluntari din Covasna, care s-au luptat 3 ore cu flăcările.
„Pompierii ajunși la fața locului au constatat că arde acoperișul halei, precum și al unui garaj, pe o suprafață totală de 120 mp. Din fericire nu au fost victime, doar pagube materiale. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică a unei autoutilitare care se afla în garaj, mașina în cauză arzând în totalitate. A fost o intervenție destul de grea, pentru misiunea de stingere a fost îngreunată de vântul puternic, însă colegii mei au reușit lichidarea incendiului” – a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.