ACTUALITATE 1 iunie 2014

Incendiu la un grajd din Târgu Secuiesc

de Covasna Media | 422 vizualizări

Joi noaptea, dispeceratul comun ISU – SAJ al judeţului Covasna a fost informat despre producerea unui incendiu la un grajd de pe strada Karta, din municipiul Târgu Secuiesc.

La locul indicat s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă din cadrul Secţiei de pompieri Târgu Secuiesc.

În momentul sosirii la faţa locului, pompierii covăsneni au constatat că întreg grajdul era cuprins de flăcări.

În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă un scurtcircuit electric, au ars grajdul confecţionat din lemn cu învelitoare din tablă şi 300 kg fân.

Autoturism în flăcări

Vineri după masa, un apel prin 112 anunţa faptul că s-a produs un incendiu la un autoturism ce se deplasa pe bd. 1 Decembrie 1918 din Sfântu Gheorghe. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri s-a deplasat la locul indicat, unde a constatat că incendiul se manifesta în compartimentul motorului.

În urma incendiului au ars instalaţia electrică, ventilatorul, componentele din materiale plastice din compartimentul motorului. Din fericire, nu au rezultat victime omeneşti, fiind vorba doar despre pagube materiale.

Cauza probabilă a incendiului o constituie un scurtcircuit la un cablu electric.

Incendiu Bicfalau mai 2014 - 02

Incendiu la Bicfalău

Tot vineri, dispeceratul comun ISU – SAJ al judeţului Covasna a fost informat despre producerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Bicfalău, comuna Ozun.

Detaşamentul de pompieri Sfântu Gheorghe a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la acoperişul locuinţei.

În urma incendiului au ars acoperişul casei confecţionat din lemn cu învelitoare din ţiglă pe o suprafaţă de aproximativ 50 de mp.

Pentru lichidarea incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă burlanul de fum neprotejat termic corespunzător făţa de materialele combustibile din apropiere, a intervenit şi SVSU Ozun.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Cpt. Dumuţ Raluca            

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.