ACTUALITATE 12 octombrie 2021

Incendiu la Lemnia, pornit din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire

de Iulia Drăghici - Taraș | 2216 vizualizări

Pompierii de la ISU Covasna au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică la stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Lemnia. Din fericire nu au fost victime, dar s-au înregistrat totuși pagube materiale însemnate. Pompierii spun că focul a pornit cel mai probabil de la jar. 

Au ars acoperișurile casei de locuit și a anexelor alipite casei pe o suprafață de aproximativ 440 mp, circa 20 de tone de fân și s-au degradat mai multe bunuri și produse din interior. Au fost salvate 2 porcine, 17 păsări, casa proprietarului și un depozit de utilaje agricole aflat în vecinătatea șurei. Pentru misiunea de stingere a incendiului s-au utilizat 1 buldoexcavator, 1 tractor cu vidanjă de aproximativ 2000 l și 2 tractoare cu remorcă”, arată o informare transmisă luni de ISU Covasna. 

Cauza probabilă a incendiului o reprezintă jarul căzut din sistemul de încălzire. 

La intervenție au participat pompierii militari din cadrul Secției Târgu Secuiesc și cei ai Detașamentului de pompieri Sfântu Gheorghe, cu patru autospeciale cu apă și spumă. 

Bilanțul weekendului trecut arată că pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna au intervenit la stingerea a două incendii (Lemnia și Brădet – Întorsura Buzăului), asanarea unui teren de muniție neexplodată, dar și pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de 17 cazuri medicale și în două accidente rutiere.

Sursa foto: ISU Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.