ACTUALITATE 1 noiembrie 2015

Incendiu devastator la Zagon

de Mirela Cara Dragu | 772 vizualizări

Se pare că proprietarul şi-a dat foc singur la casă

Vineri, după ora 22:00, o casă și o șură din localitatea Zagon au ars în proporţie de 90%. Casa se întindea pe o suprafață de 60 mp, iar bunurile din interior au fost distruse de flăcările incendiului. Șura, care acoperea o suprafață de 100 mp, era construită din lemn și acoperită cu țiglă. În ea erau adăpostite animale și 10 tone de fân.

Pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje ISU din Sfântu Gheorghe și un echipaj de pompieri voluntari din Zagon. Intervenția a durat peste șase ore din cauza cantității mari de materiale combustibile. Conform informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, pompierii au reușit să salveze un cal și trei porci, precum și o casă și o șură din vecinătatea celei afectate, către care se extindea incendiul.

Cauza probabilă a incendiului ar fi folosirea intenționată de către proprietar a unei surse de aprindere, acesta fiind suspectat de lipsă de discernământ. Concluziile se vor trage însă numai după finalizarea investigațiilor în urma cărora se va stabili dacă a fost vorba despre un incendiu pornit intenționat sau din culpă.

__________________________________________

Două incendii au avut loc concomitent sâmbătă în județ

Sâmbătă după ora 16:00 au fost anunțate două incendii care s-au desfășurat concomitent. Unul dintre acestea a cuprins un grajd de 100mp dintre Sâncrai și Ilieni, unde a ars acoperișul. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost o sobă aflată în interior. Conform celor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, la fața locului au intervenit două echipaje de pompieri.

Cel de-al doilea incendiu a avut loc la Teliu – Întorsura Buzăului, unde a luat foc vegetația uscată și conifere pe o suprafață de 100 mp. Cauza probabilă a acestui incendiu a fost utilizarea focului deschid în spații deschise. Incendiul a fost stins de un echipaj din Întorsura Buzăului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.