Încă mai sunt pacienți fără carduri de sănătate
Problemele din primele zile de folosire par să se fi rezolvat
La aproape două săptămâni de când cardul național de sănătate a devenit obligatoriu, utilizarea lui de către pacienți și de către medicii de familie pare să nu mai fie la fel de problematică precum se arăta în primele zile.
În toată această perioadă, pacienții care s-au prezentat la cabinetele medicale au beneficiat fără probleme de serviciile de sănătate de care aveau nevoie. „Noi consultăm paralel, pentru că am primit directive că niciun pacient nu trebuie privat de dreptul de a beneficia de servicii medicale pe motiv că nu are card” – ne-a informat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţul Covasna, dr. Lucia Şereş. Aceasta a adăugat că deși sistemul de activare a cardurilor funcționează mult mai bine în prezent, există încă momente în care acesta se blochează, mai ales atunci când se încearcă activarea a două carduri unul după altul.
Dr. Şereş a precizat, de asemenea, că au fost foarte mulți pacienți care s-au prezentat în această perioadă fără card în cabinetele medicilor de familie. „Când ne spun că nu au card, noi verificăm automat să aflăm dacă le-a fost emis cardul sau nu. În majoritatea cazurilor în care oamenii s-au prezentat la cabinet fără card, acesta fusese emis, dar din diverse motive oamenii nu intraseră încă în posesia lui”, ne-a explicat dr. Şereş.
Medicul a subliniat totodată că verificarea pe care o fac cadrele medicale în privința pacienților vizează și calitatea de asigurat a acestora. „Oamenii trebuie să știe că noi îi verificăm. Urmărim să aflăm atât ce s-a întâmplat cu cardul, dacă le-a fost emis sau nu, cât și dacă sunt asigurați. Atenție! Simplul fapt de a fi posesorul unui card național de sănătate nu garantează statutul de asigurat al pacientului. Noi verificăm în două surse: pe site-ul CNAS și în sistemul nostru plătit” – a spus președintele AMF Covasna.
Deși luni seară medicilor le-a fost transmis un document intern din care reiese că acordarea de servicii medicale pentru persoanele fără card este legală, acestea putând fi decontate fără probleme, dr. Şereş le transmite tuturor cetățenilor că este foarte important să își rezolve situația cu cardul în cel mai scurt timp posibil. „Toată lumea să caute să vină cu cardul la noi pentru că nu se știe cât va dura această situație cu acordarea de servicii medicale în paralel și să nu fie luați prin surprindere de vreo măsură care schimbă prevederile actuale” – a mai spus dr. Şereş.