(Update) COVID-19, în raportarea de marți: 8 cazuri noi, încă un deces și un dosar penal
Datele oficiale raportate marți, 22 septembrie, arătau că în județul Covasna erau 280 de cazuri de COVID-19 active. Asta după ce numărul total de cazuri a ajuns la 1.084 (8 depistate în ultimele 24 de ore), al persoanelor vindecate la 774 și al deceselor la 30.
Cel mai recent deces la pacient depistat pozitiv COVID-19 din județul Covasna, al 30-lea, este cel al unei femei în vârstă de 80 de ani din zona comunei Zagon. Aceasta avea și comorbidități asociate.
„Din păcate, de la ultimul comunicat s-a înregistrat decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 80 de ani, din zona com. Zagon. Pacienta a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, cu test COVID confirmat, prezentând o stare de sănătate alterată, respectiv dispnee, tuse, subfebrilitate. Pacienta a avut o evoluție nefavorabilă, astfel că la data de 19.09.2020 a decedat, având comorbidități cunoscute – melană, anemie prin carență de fier, HTA, cardiopatie ischemică cronică, insuficiență cardiacă congestivă.
Transmitem condoleanțe familiei!”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Covasna.
Aceeași sursă arată și că numărul persoanelor declarate vindecate a crescut cu 5 de la ultima raportate, astfel că a ajuns la 774.
În spitale sunt internați 126 de pacienți și „în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 389 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală”, mai transmite Prefectura.
Numărul testelor prelucrate până în acest moment pentru județul Covasna este de 17.844 de teste (133 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore).
Controalele pentru prevenirea răspândirii SARS-COV-2 s-au lăsat cu trei amenzi în valoare totală de 1.300 de lei.
Mai mult, „a fost identificată o persoană care nu a respectat măsura carantinării dispusă de autorități pentru prevenirea COVID-19, fapt pentru care i s-a constituit dosar penal în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută și pedepsită de art. 352 din C.penal”, mai arată autoritățile covăsnene.
Prefectura face în continuare apel la cetățenii județului să țină cont de regulile de prevenire a răspândirii COVID-19. „Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care manifestă un comportament responsabil!”, transmite Prefectura.
Nr. crt.
|
Județ
|
Număr de cazuri confirmate(total)
|
Număr de cazuri nou confirmate
|
1.
|
Alba
|
1545
|
23
|
2.
|
Arad
|
2431
|
19
|
3.
|
Argeș
|
5394
|
8
|
4.
|
Bacău
|
3911
|
56
|
5.
|
Bihor
|
3296
|
41
|
6.
|
Bistrița-Năsăud
|
1403
|
14
|
7.
|
Botoșani
|
1544
|
5
|
8.
|
Brașov
|
5563
|
38
|
9.
|
Brăila
|
2220
|
18
|
10.
|
Buzău
|
2665
|
15
|
11.
|
Caraș-Severin
|
1174
|
44
|
12.
|
Călărași
|
756
|
19
|
13.
|
Cluj
|
2901
|
41
|
14.
|
Constanța
|
2352
|
15
|
15.
|
Covasna
|
1084
|
8
|
16.
|
Dâmbovița
|
3743
|
22
|
17.
|
Dolj
|
2507
|
24
|
18.
|
Galați
|
3880
|
31
|
19.
|
Giurgiu
|
990
|
-
|
20.
|
Gorj
|
1846
|
14
|
21.
|
Harghita
|
894
|
11
|
22.
|
Hunedoara
|
2096
|
22
|
23.
|
Ialomița
|
1182
|
13
|
24.
|
Iași
|
4328
|
57
|
25.
|
Ilfov
|
2943
|
25
|
26.
|
Maramureș
|
1806
|
27
|
27.
|
Mehedinți
|
1346
|
10
|
28.
|
Mureș
|
1672
|
12
|
29.
|
Neamț
|
2895
|
38
|
30.
|
Olt
|
1727
|
17
|
31.
|
Prahova
|
5378
|
40
|
32.
|
Satu Mare
|
549
|
19
|
33.
|
Sălaj
|
600
|
10
|
34.
|
Sibiu
|
1981
|
18
|
35.
|
Suceava
|
6245
|
60
|
36.
|
Teleorman
|
998
|
49
|
37.
|
Timiș
|
3509
|
37
|
38.
|
Tulcea
|
761
|
8
|
39.
|
Vaslui
|
2568
|
16
|
40.
|
Vâlcea
|
1919
|
-
|
41.
|
Vrancea
|
2621
|
14
|
42.
|
Mun. București
|
15304
|
99
|
43.
|
-
|
121
|
2
|
TOTAL
|
114.648
|
1.059
|
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 599 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr.crt.
|
JUDEȚ
|
Probe pozitive la retestare
|
1
|
ALBA
|
11
|
2
|
ARAD
|
11
|
3
|
ARGEŞ
|
10
|
4
|
BACĂU
|
30
|
5
|
BIHOR
|
14
|
6
|
BISTRIŢA-NĂSĂUD
|
0
|
7
|
BOTOŞANI
|
4
|
8
|
BRĂILA
|
18
|
9
|
BRAŞOV
|
7
|
10
|
BUZĂU
|
3
|
11
|
CĂLĂRAŞI
|
2
|
12
|
CARAŞ-SEVERIN
|
1
|
13
|
CLUJ
|
16
|
14
|
CONSTANŢA
|
7
|
15
|
COVASNA
|
0
|
16
|
DÂMBOVIŢA
|
1
|
17
|
DOLJ
|
15
|
18
|
GALAŢI
|
10
|
19
|
GIURGIU
|
6
|
20
|
GORJ
|
7
|
21
|
HARGHITA
|
3
|
22
|
HUNEDOARA
|
9
|
23
|
IALOMIŢA
|
0
|
24
|
IAŞI
|
61
|
25
|
MARAMUREŞ
|
1
|
26
|
MEHEDINŢI
|
1
|
27
|
MUREŞ
|
2
|
28
|
NEAMŢ
|
19
|
29
|
OLT
|
1
|
30
|
PRAHOVA
|
21
|
31
|
SĂLAJ
|
1
|
32
|
SATU MARE
|
6
|
33
|
SIBIU
|
39
|
34
|
SUCEAVA
|
39
|
35
|
TELEORMAN
|
31
|
36
|
TIMIŞ
|
39
|
37
|
TULCEA
|
0
|
38
|
VÂLCEA
|
2
|
39
|
VASLUI
|
12
|
40
|
VRANCEA
|
4
|
41
|
BUCUREŞTI
|
128
|
42
|
ILFOV
|
7
|
|
TOTAL
|
599
|
Până astăzi, 4.503 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 21.09.2020 (10:00) – 22.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 45 de decese (28 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 45 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.119. Dintre acestea, 496 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.253.380 teste. Dintre acestea 21.978 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.773 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.205 la cerere.
Pe teritoriul României, 11.090 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.566 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.393 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 8 persoane.
Sursa: Știrioficiale.ro.