ACTUALITATE 3 aprilie 2020

În numai o zi, covăsnenii au adunat amenzi de peste 205.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor

de Iulia Drăghici - Taraș | 3253 vizualizări

Cuantumul total al sancțiunilor contravenționale aplicate în județul Covasna pentru nerespectarea restricțiilor de circulație s-a ridicat la peste 205.000 de lei, potrivit unui bilanț făcut public de autorități vineri, care arată activitatea din ultimele 24 de ore.

„În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii covăsneni au aplicat 153 de sancțiuni contravenționale unor persoane depistate că nu au respectat măsurile dispuse de autorități, valoarea totală a acestor sancțiuni fiind de 205.375 lei. În afara sancțiunilor contravenționale aplicate, a mai fost dispusă măsura indisponibilizării/confiscării unor bunuri, în valoare de 200 lei. Cele 153 sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Covasna, de vineri, 3 aprilie.

Valoarea amenzilor continuă să crească, arată autoritățile, care joi precizau că s-au aplicat 101 sancțiuni contravenționale, însumate la 174.400 lei.

În ceea ce privește cazurile de îmbolnăviri raportate de autorități, acestea se ridică la 38, cu patru mai multe decât în bilanțul de joi.

„La nivelul județului nostru, conform datelor de la Direcția de Sănătate Publică Covasna, se află în carantină instituționalizată 122 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 1983 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. De la ultimul comunicat, 13 persoane, pentru că prezintă o stare de sănătate bună și au respectat recomandările autorităților, au ieșit din carantină, iar alte 521 persoane au ieșit din autoizolare”, arată Prefectura Covasna.

În informarea anterioară, de joi, 2 aprilie, autoritățile județene arătau că 135 de persoane se aflau în carantină, iar alte 2.340 în izolare la domiciliu.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.