ACTUALITATE 24 septembrie 2015

„În «Contra progresului» este mult umor. E o comedie neagră”

de Mirela Cara | 158 vizualizări

Interviu cu Cristian Ban, regizorul premierei de duminică de la Teatrul Andrei Mureşanu

Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe deschide stagiunea cu premiera „Contra progresului, un spectacol în regia lui Cristian Ban, după textul cu același nume al dramaturgului Esteve Soler. Recunoscut pentru abordarea lumii viitoare într-o lumină sumbră, dar totodată comică, autorul textului oferă o perspectivă a lumii de mâine care pare să se autodegradeze prin renunțarea la valori și chiar la discernământ.

Pentru detalii despre felul în care regizorul aduce textul lui Soler în fața publicului, am purtat cu el o discuţie din care am aflat câte ceva, nedorind să ne dezvăluie surprizele din spectacol. Amănuntele și întreaga poveste pe baza căreia se țese acțiunea scenică vor putea fi văzute duminică, la teatru, de la ora 19:00.

– Cum de te-ai oprit asupra acestui text? Ce te-a determinat să îl alegi?

E un text foarte special, foarte important în Europa la ora asta. E un text contemporan, în primul rând. Face parte dintr-o trilogie. Trilogia „Contra”, și acesta e primul din cele trei texte: „Contra progresului”, „Contra iubirii”, „Contra democrației”. Cred că acesta este de departe cel mai bun din cele trei. De aceea l-am și ales. L-am ales și pentru că aveam o distribuție foarte bună pentru textul ăsta și mi s-a părut că se potrivește cu trupa din Sfântu Gheorghe. Am vrut să lucrez cu aproape toată lumea. E toată echipa implicată și e foarte bine. Sunt oameni cu care poți lucra.

– Pentru că vorbim de distribuție, nu pot să nu mă gândesc la personajele pe care Esteve Soler le construiește într-un mod aparte. Ele nu sunt memorabile, nu se conturează clar și nu sunt de sine stătătoare. Sunt mai curând exponenți ai unei categorii sociale, tipologii de oameni. Ceea ce contează la el este distopia, proiecția unui viitor sumbru al umanității. Tu ai mai avut astfel de spectacole, „Black Comedy, „Dragonul de aur. De unde această predilecție a ta spre maladiv?

În general sunt foarte curios să știu cum va arăta viitorul și de aceea aleg astfel de texte. Îl percep ușor sumbru și comic și acesta este motivul pentru care mă atrag texte de acest gen, în care autorii încearcă într-un fel să anticipeze încotro o luăm noi. Dacă o luăm pe arătură sau nu.

Regizorul Cristian Ban

– Dar mai avem vreo posibilitate de a ne sustrage de la această arătură în măsura în care un asemenea act artistic ne trage un semnal de alarmă?

Da. Cred că da. Dar asta numai în măsura în care lumea reacționează la actul artistic. Adică depinde și de cum îl oferi. Că actul artistic în sine nu face nimic. Numai așa să facem artă de dragul artei nu cred că schimbăm ceva.

– Și tu cum o să oferi acest act artistic când vine vorba de premiera „Contra Progresului?

Păi sper că într-un fel foarte aproape de public și foarte accesibil cumva, dar fără să fie ușor.

– Eu am văzut o montare a lui Dabija după „Contra democrației. A fost și la noi în Sfântu Gheorghe acest spectacol. Acolo mi s-a părut că accentul a căzut destul de mult pe violență. Vom regăsi aceste acte de violență și în spectacolul tău?

În „Contra progresului” este mult mai mult umor. E o comedie neagră. Soler e un autor bun tocmai pentru că tot ceea ce spune el poate părea sumbru, dar e spus într-un fel foarte digerabil și de-a dreptul comic.

– Ai putea să ne exemplifici cumva tipul de umor care se regăsește în text printr-o replică extrasă din spectacol?

Cred că știu tot textul pe de rost. Aș putea să dau o tonă de replici, dar nu vreau să dezvălui mai mult din spectacol.

– Atunci poate ne spui ceva despre celelalte elemente comice care apar în spectacol.

Păi ar mai fi personajele și situațiile în care sunt puse personajele respective. Sunt situații absurde, total absurde. În spectacol apar lucruri pe care oamenii nu le pot vedea în realitate și pe care Esteve Soler le face să se întâmple pe scenă, așa încât oamenii din public să se gândească în ce mod ar reacționa dacă ar fi puși într-o asemenea situație. De exemplu, ce se întâmplă dacă în livingul tău apare un măr de 3 metri. De aceea am zis că textul este foarte interesant. Nu este un text clasic. Sunt șase scene diferite sau șase piese mici de teatru, foarte diferite între ele, cu personaje diferite, povești diferite, situații diferite, spații diferite.

– Revenind la violență, vreau să te întreb dacă în spectacolul tău vor fi şi asemenea scene.

Da, sunt vreo două scene unde e ceva mai multă violență, dar mai digerabile și foarte comice. Mie îmi place să fac comedie neagră și adesea mă pun în locul publicului la repetiții și încerc să-mi dau seama cum percepe el ceea ce se petrece pe scenă. Apoi fac în așa fel încât ceea ce fac actorii să fie și valabil din toate punctele de vedere și să ajungă la oameni.

– Spectacolul are o distribuție numeroasă. E greu să muncești cu așa mulți actori?

Mie îmi place să muncesc cu mai mulți actori. Dar în cazul acesta, nefiind un text clasic, cei zece actori nu sunt niciodată toți zece pe scenă. Sunt scene de câte doi, de câte trei, de câte patru actori și cred că 90% dintre ei au câte două roluri în spectacol.

– Ai spus că fiecare scenă se constituie ca o poveste independentă. Dacă fiecare „episod are povestea lui, în ansamblu ele ce formează? Unde duc la sfârșit?

Aceste scene au o legătură între ele, dar sunt mai ales unite de ultima scenă care este ca o concluzie a ceea ce s-a văzut până atunci. Concluzia nu am s-o dezvălui, dar pot să spun că personajul nu e om. E un animal pe care sigur nu l-ați văzut pe scenă până acum.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.