ACTUALITATE 1 mai 2017

Hoţ identificat de poliţiştii covăsneni după fotografiile postate pe Facebook

de Agerpres | 614 vizualizări

Un tânăr din localitatea braşoveană Săcele, care a sustras mai multe bunuri dintr-un tren de călători, a fost identificat de poliţiştii Biroului de Transporturi Feroviare Covasna.

Pe baza fotografiilor postate de către acesta pe internet, oamenii legii au stabilit că tânărul, în vârstă de 27 de ani, este şi autorul altui furt comis la sfârşitul anului trecut, rămas până acum cu autor necunoscut.

Potrivit şefului Poliţiei Transporturi Feroviare Covasna, Marian Tănase, tânărul a fost prins într-un tren care circula pe ruta Cluj-Bucureşti, după ce a furat un telefon mobil de ultimă generaţie şi suma de 155 de lei din poşeta unei tinere care adormise.

Bunurile au fost recuperate şi restituite persoanei păgubite, dar, în urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au descoperit că braşoveanul este şi autorul unui furt din tren comis în luna decembrie a anului trecut.

Tănase e precizat că acesta „s-a dat de gol” după ce a postat pe internet mai multe fotografii făcute cu telefonul furat.

„A folosit telefonul victimei, s-a fotografiat şi a postat fotografiile pe reţeaua de socializare, iar în felul acesta am reuşit să-l identificăm”, a declarat Marian Tănase.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.