ACTUALITATE 16 iunie 2016

Horia Grama: „Marea noastră neîmplinire este pierderea Primăriei de la Întorsura Buzăului”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1055 vizualizări

Într-o analiză a rezultatelor pe care Partidul Social Democrat le-a obţinut la alegerile locale din Covasna, preşedintele formaţiunii judeţene, Horia Grama a precizat că situaţia finală este una bună pentru partid, în condiţiile în care s-a clasat pe locul II la nivel judeţean, după UDMR. Pe de altă parte, în conferinţa de presă de joi, deputatul a mai precizat că cel mai mare regret este pierderea Primăriei din Întorsura Buzăului.

„Eu consider că în judeţul Covasna Partidul Social Democrat are nişte rezultate bune la alegerile locale din iunie, prin prisma faptului că suntem al doilea partid din judeţ, după UDMR, ca scor politic şi aici mă refer la Consiliul Judeţean. Practic am surclasat şi celelalte două partide maghiare, PPMT şi PCM. Avem un procent de 9,55 la Consiliul Judeţean şi astfel am luat trei mandate. Ne-am fi dorit să avem patru consilieri judeţeni, dar nu avem decât trei”, a spus Horia Grama joi, într-o conferinţă de presă.

Deputatul a spus că pierderea Primăriei de la Întorsura Buzăului este cel mai mare regret în urma acestei campanii electorale. „Marea noastră neîmplinire este Întorsura Buzăului, pe care am pierdut-o. (...) Noi respectăm voinţa electoratului şi ne propunem să avem o poziţie constructivă în toate consiliile locale spre binele comunităţilor şi în sprijinul dezvoltării acestora”, a spus PSD-istul.

Potrivit rezultatelor oficiale, Partidul Social Democrat are patru primari în judeţul Covasna: la Barcani, la Valea Mare, Dobârlău şi Hăghig. În plus, comparativ cu mandatul trecut, numărul de consilieri locali la nivelul judeţului Covasna a crescut pentru PSD de la 45 la 48.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 17 iunie 2016
Marea noastra durere este ca nu puteam sa scapam de PSDul plin de hoti, care tine in saracie lucie jumatate de Romanie, aia rosie ce voteaza de 26 de ani cu PSDul ce-i minte, manipuleaza si-i tine in citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.