ACTUALITATE 20 noiembrie 2009

Horaţiu Mihaiu, din nou director la TAM

de Covasna Media | 988 vizualizări
[singlepic=606,250,250,,left]Concursul pentru conducerea Teatrului Andrei Mureşanu (TAM) a fost câştigat ieri de fostul director al acestuia între 2004 şi 2007, regizorul Horaţiu Mihaiu. La concurs au depus proiecte de management actorii Dan Cristi Cogălniceanu şi Tudor Constantin Smoleanu şi regizorii Bogdan Mihai Tudor şi Horaţiu Mihaiu. În urma intervievării candidaţilor, comisia de evaluare a proiectelor, formată din Rodica Pârvan, Petre Străchinaru, Marius Deac, Biro Bela şi reprezentantul UNITER - Emil Boroghină, a stabilit astfel că proiectul lui Horaţiu Mihaiu se pliază cel mai bine pe actualele necesităţi ale teatrului de limba română din Sfântu Gheorghe. Horaţiu Mihaiu a obţinut media 9,50 la proiect şi interviu, clasându-se, de departe, pe primul loc între candidaţi.

Concursul pentru conducerea Teatrului Andrei Mureşanu (TAM) a fost câştigat ieri de fostul director al acestuia între 2004 şi 2007, regizorul Horaţiu Mihaiu. La concurs au depus proiecte de management actorii Dan Cristi Cogălniceanu şi Tudor Constantin Smoleanu şi regizorii Bogdan Mihai Tudor şi Horaţiu Mihaiu.

În urma intervievării candidaţilor, comisia de evaluare a proiectelor, formată din Rodica Pârvan, Petre Străchinaru, Marius Deac, Biro Bela şi reprezentantul UNITER - Emil Boroghină, a stabilit astfel că proiectul lui Horaţiu Mihaiu se pliază cel mai bine pe actualele necesităţi ale teatrului de limba română din Sfântu Gheorghe. Horaţiu Mihaiu a obţinut media 9,50 la proiect şi interviu, clasându-se, de departe, pe primul loc între candidaţi.

„TAM este un teatru unicat în România, datorită pozi ţionării sale într-un spaţiu în care românii sunt minoritari, iar de acest teatru mă leagă multe amintiri, prietenii şi un avânt al carierei mele, căci aici am fost nu doar director ci am şi pus în scenă o serie a spectacolelor mele. Cred că de această dată va fi diferit, deoarece Sfântu Gheorghe are un nou primar, în vreme ce de la TAM au plecat unii oameni dar au şi venit alţii. Cred că se poate reînnoda un lucru bine început şi voi găsi înţelegere pentru un lucru bine început”, ne-a declarat Horaţiu Mihaiu.

Acesta a ţinut să arate că în proiectul său de management - considerat de membrii comisiei ca fiind cel mai bun, a vorbit în principal despre necesitatea identificării unui sediu propriu pentru TAM şi a unui mijloc de transport, extrem de necesar pentru ieşirile instituţiei. Horaţiu Mihaiu a apreciat, de asemenea, că concursul a fost unul foarte corect, proiectele de management fiind notate de către comisie fără ca aceasta din urmă să ştie cui aparţin, deci primind practic note strict pe conţinutul lor.

Mulţumiţi de rezultat

Preşedintele comisiei, Rodica Pârvan, a declarat că proiectul lui Horaţiu Mihaiu a fost cel mai complet pe nevoile TAM, idee asumată şi de membrul comisiei Petre Străchinaru.

„Personal, l-am depunctat pe Horaţiu Mihaiu, pentru că în 2007 a renunţat la TAM, provocând oarecum situaţia actuală a teatrului. Trebuie însă să recunosc, el a fost singura personalitate care a venit la concurs, dintre contracandidaţii săi fiind cel care are o istorie cu oamenii din interiorul TAM. Poate că ar fi nevoie de o mână mai forte în acest teatru, dar Horaţiu Mihaiu cred că a avut cel mai bun proiect”, a declarat Petre Străchinaru.

Primarul Antal Arpad s-a declarat, la rândul său, mulţumit de faptul că situaţia de la TAM începe să se aşeze şi a precizat că şi-a dorit ca acest concurs să fie unul serios, drept pentru care nici măcar nu s-a întâlnit cu vreunul dintre candidaţi.

„Am înţeles că cel care a câştigat a mai fost director la TAM - oricine ar fi, însă, de la mine porneşte cu o foaie albă, nu mă interesează trecutul şi sper că împreu nă vom putea conlucra în folosul cultural al comunităţii”, a declarat Antal Arpad.

Odată cu finalizarea concursului, urmează o perioadă de contestaţii şi rezolvare a acestora de cinci zile. Conducerile din ultimii ani ale TAM au fost afectate constant de demisii ale directorilor, aceştia motivând întotdeauna inconsistenţa susţinerii financiare din partea Consiliului Local Sfântu Gheorghe, dar şi lipsa unui sediu propriu al TAM, care în prezent îşi împarte spaţiile cu Teatrul Tamasi Aron din Sfântu Gheorghe. Regizorul Horaţiu Mihaiu a mai condus TAM între 2004 şi 2007, plecând de aici în urma conflictelor interioare din TAM dar şi ca urmare a lipsurilor financiare resimţite tot mai acut în producţiile artistice. Lui Horaţiu Mihaiu i-a luat locul, la mijlocul lui 2007, actorul Florin Vidamski, care deşi la acea vreme declara că va duce la capăt mandatul de director, a renunţat în toamna acestui an, alegând Şcoala de la Burghausen (Germania) a lui David Esrig. La rândul său, Florin Vidamski a acuzat un dezinteres tot mai mare pentru cultură şi teatru în România, precum şi subfinanţarea TAM.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
crisan, 21 noiembrie 2009
O lectura placuta si interesanta gasiti pe site-ul: www.parampampam.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.