ACTUALITATE Acum 1 ora, 25 minute

Hala de sortare a deșeurilor din Leț, cuprinsă de flăcări

de Daniela Luca | 380 vizualizări

Un incendiu de amploare a izbucnit, duminică, 16 august, la o hală de sortare a deșeurilor din satul Leț, informează ISU Covasna. Potrivit primelor date transmise de pompieri, focul a cuprins hala pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, precum și deșeurile depozitate în exterior, pe circa 400 de metri pătrați. La fața locului intervin pompieri din Covasna, iar pentru stingerea incendiului au fost solicitate și două autospeciale de la ISU Brașov.

Pompierii militari din cadrul ISU Covasna au fost solicitați să intervină în jurul orei 15:00, după ce mai mulți participanți la trafic au observat incendiul și au apelat numărul de urgență.

„Din primele informații, incendiul se manifestă generalizat la nivelul halei, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, precum și la deșeuri depozitate în exterior, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați.

Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, însă, la acest moment, traficul rutier nu este afectat”, transmite ISU Covasna.

Pentru stingerea incendiului, ISU Covasna a mobilizat cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară pentru intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD.

Având în vedere amploarea incendiului, la fața locului au fost trimise în sprijin două autospeciale de stingere din cadrul ISU Brașov.

Intervenția este în desfășurare. Vom transmite noi informații pe măsură ce situația evoluează.

Teme articol: incendiu Leţ
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.