ACTUALITATE 10 aprilie 2017

Guvernul amână termenul până la care pot fi plătite retroactiv asigurările sociale pentru anii în care nu s-a cotizat

de Covasna Media | 1337 vizualizări

Persoanele care nu au acumulat suficienți ani de vechime pentru a primi pensie de la stat își vor putea plăti până în 31 decembrie 2017 asigurările sociale pentru anii în care nu au cotizat, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Muncii.

Proiectul de OUG prevede prelungirea cu încă șase luni, până la 31 decembrie 2017, a perioadei de aplicare a Legii 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, scrie Profit.ro citând News.ro.

Astfel, cei care vor să plătească aceste contribuții de asigurări sociale, o pot face într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 decembrie 2017.

Ministerul Muncii precizează că măsura a fost propusă în urma numeroaselor solicitări venite din partea unor cetățeni români din țară și străinătate care vor să încheie asigurări la sistemul public de pensii, având în vedere că perioada stabilită inițial expiră pe 27 aprilie.

Până la data de 10 martie 2017 au fost încheiate 11.152 de contracte de asigurare socială, pentru care s-au achitat contribuții de asigurări sociale în valoare totală de 59.051.082 lei, potrivit evidențelor Casei Naționale de Pensii Publice.

Legea 186/2016 prevede că persoanele care nu au calitatea de pensionari pot achita contribuția de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, fiind vorba de intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială și ultimii cinci ani anteriori acestei date.

Potrivit Legii 186/2016, termenul limită pentru cumpărarea vechimii în muncă este 27 aprilie 2017.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.