ACTUALITATE 28 mai 2021

Gospodării și drumuri afectate de ploile abundente, în zona Malnaș Băi

de Iulia Drăghici - Taraș | 2905 vizualizări

Precipitațiile abundente din ultima zi au făcut probleme în aproximativ 30 de gospodării din localitatea Malnaș Băi, informează ISU Covasna. Un pârâu a ieșit din matcă și a afectat o stradă aflată în lucru și mai multe curți și pivnițe. De asemenea, potrivit directorului Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, Ioan Ilaș, din cauza cantității mari de apă venite de pe versanți și înspre Baraolt a fost afectat un drum în lucru.

Cele mai mari probleme au fost chiar în zona centrală a Băilor Malnaș.

În urma precipitațiilor abundente ce au avut loc pe raza județului Covasna, pompierii militari au fost au fost solicitați să intervină în localitatea Malnaș Băi.

În total au fost afectate aproximativ 30 de gospodării, dintre care: 30 de curți, 4 pivnițe, 1 casă de locuit și 30 de hectare de teren arabil.

Pentru restabilirea situației de normalitate au intervenit forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe.

De asemenea, s-a intervenit și cu patru buldoexcavatoare puse la dispoziție de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență al localității Malnaș Băi.

Pompierii covăsneni au intervenit cu peste șapte mijloace tehnice (autospeciale, motopompe și autoturisme de teren).

La nivelul judeţului Covasna nu sunt anunțate victime și nici localități izolate”, informează ISU Covasna.

Pârâul care a ieșit din matcă este în administrarea autorităților locale, nefiind cadastrat, spune directorul SGA.

Drumul afectat de inundații la Malnaș Băi este în lucru, a mai precizat acesta.

Alte probleme, dar mai mici, au fost imediat după Malnaș, din cauza scurgerilor de pe versanți, pe un drum care este tot în reparații, pe raza UAT Micfalău.

Avem cod portocaliu până mâine. Ne putem aștepta oricând la ceva probleme. (...) Astea sunt schimbările climatice”, a mai spus directorul SGA, Ioan Ilaș.

Sursa foto: ISU Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.