ACTUALITATE 29 decembrie 2021

Gospodărie Comunală: lucrările pe strada Ciucului se vor încheia până la finalul lunii aprilie

de Iulia Drăghici - Taraș | 614 vizualizări

Una dintre cele mai importante lucrări de reabilitare a rețelei de apă și canalizare din Sfântu Gheorghe, cea de pe strada Ciucului, ar putea fi încheiată până la finalul lunii aprilie 2022.

Lucrările au fost realizate în proporție de aproape 50% și, deși rezervat, directorul operatorului regional Gospodărie Comunală SA, Kozsokár Attila, este optimist în privința evoluției acestora.

„Lunile de iarnă înseamnă, de obicei, o întrerupere a activității pentru noi, dar vremea blândă ne permite să continuăm înlocuirea conductelor. Lucrările de pe strada Ciucului sunt de amploare, dar au și un impact asupra vieții orașului, iar Primăria ne-a cerut să nu oprim complet traficul în zonă, lucru pe care l-am considerat important. Odată cu înlocuirea conductelor, spargerea asfaltului era inevitabilă, și pentru că orașul era deja pregătit pentru lucrări de asfaltare, s-a justificat și înlocuirea conductelor. Am înlocuit deja o parte semnificativă a rețelei de apă potabilă, iar acum schimbăm 535 de metri de conducte”, a declarat Kozsokár Attila.

Directorul societății spune că lucrările de alimentare cu apă potabilă avansează conform planului, iar rețeaua de canalizare va fi înlocuită complet, însemnând un total de 2.033 de metri de conducte. Lucrările includ 197 de racorduri noi și 57 de guri de vizitare, iar înlocuirea racordurilor se va realiza în primăvară.

Întrebat dacă termenul limită, respectiv aprilie 2022, înseamnă finalizarea lucrărilor mai devreme sau mai târziu decât s-a preconizat inițial, Kozsokár Attila a subliniat că ritmul de lucru este influențat de condițiile meteorologice, fiind dificil să se respecte programul atunci când temperaturile sunt scăzute, în vreme ce la temperaturi pozitive, în mod evident, lucrările se desfășoară cu ușurință.

Sudura conductelor rezistă doar atunci când este făcută la temperaturi de peste 5 grade Celsius. În cazul conductelor de apă, înlocuirea unui singur element durează aproximativ 4 ore de la săpare, fiind vorba despre conducte de mari dimensiuni, grele, care nu pot fi deplasate de o singură persoană, ci doar cu ajutorul unui utilaj.

Pe strada Ciucului lucrează, în medie, 10-15 persoane cu 6 utilaje, două autobasculante și o autopompa. Perioada rece nu înseamnă sistarea completă a lucrărilor, întrucât săpăturile pot continua, însă doar în măsura în care traficul rutier nu este îngreunat.

Colegii mei au indicat că suntem în grafic: eu personal mi-aș fi dorit ca această lucrare să avanseze și mai repede, dar întotdeauna există surprize: dacă totul merge bine, și mă gândesc în principal la o vreme mai bună, vom termina până la sfârșitul lunii aprilie, deci și lucrările de asfaltare vor fi mai aproape”, a mai spus Kozsokár Attila.

Sursa: comunicat de presă Gospodărie Comunală SA.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.